Autorităţile au făcut anunţul mult aşteptat de români. Programele Rabla şi Rabla Plus revin

Stan Filon 02.08.2021, 08:59
Autorităţile au făcut anunţul mult aşteptat de români. Programele Rabla şi Rabla Plus revin

Vești bune pentru românii care vor să-și cumpere mașini noi! Bugetul pentru programele guvernamentale Rabla Clasic și Rabla Plus va fi suplimentat, iar cei care doresc să-și schimbe mașina au acum șansa să o facă la un preț foarte bun.

Bugetele pentru programele Rabla şi Rabla Plus vor fi suplimentate

Așadar, autoritățile au anunțat sumplimentarea bugetului pentru programele guvernamentale Rabla și Rabla Plus, începând chiar de luni! Programul guvernamental Rabla Clasic va fi suplimentat cu 5 milioane de lei, pe când Rabla Plus va primi în plus suma de 20 de milioane de lei.

Mai mult decât atât, se fac demersuri pentru suplimentarea bugetului total al programului Rabla Clasic cu suma de 200 de milioane de lei de la începutul lunii septembrie. În paralel, bugetul pentru Rabla Plus va fi suplimentat cu 200 de milioane de lei de la 21 august.

Bugetele pentru programele Rabla si Rabla Plus vor fi suplimentate
Bugetele pentru programele Rabla si Rabla Plus vor fi suplimentate

Ajutor nesperat pentru achiziționarea unei mașini noi

Bugetul alocat inițial a fost de 375 de milioane de lei pentru Rabla Clasic și de 260 de milioane de lei pentru programul Rabla Plus. Acestea au demarat pe 26 aprilie 2021, mai târziu decât în anii precedenți. Această întârziere a fost cauzată de planurile de majorare a subvenției acordate de stat.

Cu toate că cele două programe au beneficiat de fonduri foarte mari, acestea s-au epuizat rapid, deoarece românii au decis să renunțe la mașinile vchi, poluante, pentru a-și cumpăra mașini noi, mult mai performante și mai prietenoase cu mediul. Aceștia au cumpărat mașini cu emisii reduse (sub 140 mg de dioxid de carbon pe kilometru), autoturisme cu propulsie plug-in hybrid sau pur electrică.

Câți bani primesc cei care aleg să-și cumpere un autoturism electric

Anul 2021 a adus o valoare a unui tichet Rabla de 7.500 de lei, față de 6.500 de lei, cât primeau proprietarii până acum. La prima de casare a unui autoturism mai vechi de 8 ani se poate adăuga un ecobonus de 1.500 de lei în cazul achiziționării unui vehicul cu emisii reduse.

Ecobonusul este de 3.000 de lei la cumpărarea unei mașini cu propulsie hibridă. Astfel, valoarea totală a subvenției de la stat poate ajunge la 12.000 de lei.

Altfe stă situația în cazul achiziționării unui autoturism electric. Valoarea bonusului pentru achiziționarea unei astfel de mașini a rămas la fel ca în anii trecuți și este de 45.000 de lei. La această sumă se poate adăuga însă și valoarea primei de casare de 7.500 de lei.

Foarte mulți români au ales să achiziționeze prima mașină electrică scoasă de Dacia, respectiv Dacia Spring, care are o autonomie de până la 305 km. Prețul de pornire pentru Dacia Spring este de 18.100 de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...