Editorial Alin Buzărin

Atunci când apa caldă vine de la propriul aragaz

Alin Buzărin 20.06.2022, 17:59
Atunci când apa caldă vine de la propriul aragaz

Furnizorii și autoritățile anunță cu seninătate că 140 de blocuri și două spitale nu vor avea apă caldă aproape o săptămână! Știți ce înseamnă asta?

Înseamnă că un bloc din acela cu opt etaje, ceaușist, proletar, (zona e prin sectorul 3, Dristor, Baba Novac, Macaralei, Postăvarului, unde respectiva arhitectură e predominantă), are aproximativ 50 de apartamente. Asta în situația fericită în care blocul are o singură scară, deși uneori există mai multe scări. Dar să zicem că e numai una. Așadar, 50 de apartamente înmulțit cu 140 de blocuri, înseamnă cam 7.000 de apartamente, în care pot locui și 20.000 de oameni, adică populația unui orășel care în anumite situații (există exemple în România) se poate numi municipiu chiar și la o populație mai mică. Și am luat în calcul doar locatarii acelor blocuri, nu și spitalele din zonă.

Facem vara sanie

Compania Municipală Termoenergetica vine și ne explică doct că nu-știu-ce țevi de nu-știu-ce diametru trebuie reparate, peticite, înlocuite și așa mai departe. Și că acele țevi sunt esențiale pentru încălzirea centrală de la iarnă, altfel vor fi probleme mari, ca și în precedentele ierni. Și că își cere scuze pentru disconfortul creat, că apelează la înțelegere din partea celor afectați. Bla, bla, bla, vorbe goale. Și apă.. rece.

Atunci când apa caldă vine de la aragaz
Problemele sistemului de termoficare sunt departe de a se fi încheiat

Nostalgia reviziilor

Cu ani în urmă, când admiteam mai ușor că țara în care locuim e amărâtă, vai de capul ei, se anunțau de dinainte ”reviziile”. Două-trei săptămâni fără apă caldă, vara. Oamenii mergeau cu prosopelul și cu șamponelul să facă baie pe la prietenii din alte cartiere, iar apoi serviciul se întorcea, când în revizie intra cartierul prietenilor. Dar acelea erau proceduri de țară înapoiată, ceea ce acum nu prea mai avem chef să fim. În 2022 e destul de greu de acceptat că zeci de mii de oameni rămân o săptămână fără apă caldă atâta vreme, doar pentru că trebuie schimbate sau peticite niște țevi.

Oala, ca obiect al muncii

Probabil că, apelând la specialiști de altă calitate decât cei aflați la butoane (mai bine zis la robinete) oblojirea acelor țevi care datează de pe vremea congreselor PCR s-ar fi putut înfăptui și altfel. Poate prin preluarea temporară a acelor năpăstuiți de alți furnizori prin devierea unor trasee, conducte și ce-or mai fi, astfel ca oamenii să aștepte apa caldă de la robinet și nu de la oala pusă la încălzit pe aragaz. Acesta, încălzitul apei pe aragaz, pare însă procedeul cel mai sigur. Infailibil. Nu mai aștepți nimic de la furnizorii cărora le plătești mii de lei, ci doar de la propria oală și propriul aragaz. Atenție mare, să nu vărsați apa fierbinte și să vă opăriți. De ars, vă ard cei care ar trebui să aibă grijă să vă fie bine!

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...