Atac armat la un supermarket din Virginia, SUA. Mai multe persoane au fost ucise, iar prin acestea se află și atacatorul

Elena Avramescu 23.11.2022, 09:28
Atac armat la un supermarket din Virginia, SUA. Mai multe persoane au fost ucise, iar prin acestea se află și atacatorul

Scene de groază la Chesapeake, oraş din statul american Virginia, după ce un bărbat înarmat a ucis mai multe persoane într-un supermarket Walmart în cursul serii de marți. Anunțul a fost făcut de autorităţile locale, care au precizat că printre morţi se numără şi atacatorul, a notat AFP şi EFE.

În jur de 10 persoane ucise într-un sueprmarket din SUA

„Poliţia din Chesapeake confirmă un incident cauzat de un atacator înarmat, cu decese la Walmart pe Sam’s Circle. Atacatorul a decedat”, a declarat primăria oraşului Chesapeake pe Twitter.

Până acum nu se știe cu exactitate numărul de persoane ucise, dar conform postului de televiziune WAVY, un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că ar fi vorba despre aproximativ 10 morţi.

Se pare că poliţia a fost alertată la ora locală 22:12 , moment în care supermarketul Walmart încă era deschis, iar în jur de 40 de ambulanţe s-au deplasat rapid la faţa locului, astfel că a fost desfăşurată o amplă operaţiune a poliţiei.

Atac armat la un supermarket din Virginia, SUA
Atac armat la un supermarket din Virginia, SUA

Walmart a lansat o declarație miercuri dimineață, în care nota faptul că toată lumea este în stare de șoc în urma acestui tragic eveniment de la magazinul din Chesapeake, Virginia.

„Ne rugăm pentru cei afectați, pentru comunitate și pentru asociații noștri. Colaborăm îndeaproape cu forțele de ordine și ne concentrăm pe sprijinirea asociaților noștri”.

Atacatorul, al cărui nume autoritățile nu l-au dat publicității, a fost găsit mort în magazin, a declarat Leo Kosinski, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție Chesapeake, într-o scurtă conferință de presă. Kosinski a spus că anchetatorii nu știau dacă atacatorul a fost un angajat sau dacă s-a sinucis.

„Vreau să spun că este trist, știi că suntem cu câteva zile înainte de sărbătoarea de Ziua Recunoștinței”, a spus domnul Kosinski.

Într-o împușcătură din weekend, cinci persoane au fost ucise într-un club LGBTQ din Colorado Springs, Colo.

Chesapeake, care se află în sud-estul statului Virginia, este un oraş cu circa 250.000 de locuitori şi face parte din aria metropolitană a Virginia Beach-Norfolk.

La începutul acestei luni, în Charlottesville, Virginia, trei membri ai echipei de fotbal a Universității din Virginia au fost uciși de un fost jucător de fotbal, care a deschis focul într-un garaj, au notat autoritățile. Mai multe fotografii și clipuri video de la locul împușcăturii au arătat ofițeri înghesuiți în jurul intrării în clădire, cu numeroase vehicule de poliție parcate lângă magazin.

Walmart, magazinul unde au avut loc împușcăturile este unul dintre mai multe din sud-estul Virginiei și include un magazin alimentar, o farmacie, o bancă, o brutărie și o cofetărie, printre altele.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...