Asteroidul care urmează să treacă foarte aproape de Pământ. Va putea fi observat și de români

Ana Anitoiu 13.12.2022, 12:09
Asteroidul care urmează să treacă foarte aproape de Pământ. Va putea fi observat și de români

Un asteroid cu dimensiunile între 60 și 140 de metri în diametru, conform Agenției Spațiale Europene, urmează să treacă, joi dimineață, foarte aproape de Pământ. Acesta va putea fi observat și de români.

La ce distanță față de Pământ va trece asteroidul

Asteroidul, pe care astronomii l-au catalogat drept „2015 RN35”, va ajunge, joi dimineață, la ora României 10:10, adică 08.10 UTC, la cea mai mică distanță față de Terra. Mai exact, la 679.800 de kilometri sau aproximativ dublul distanței Pământ – Lună.

Conform specialiștilor, viteza cu care asteroidul 2015 RN35 va tranzita spațiul cosmic în apropierea Pământului va fi de 21.276 kilometri pe oră sau de aproximativ șase kilometri pe secundă.

Cel mai mare asteroid care a lovit Pământul, confirmat: era cât București
Un asteroid se va apropia mult de Pamant

Cum poate fi văzut asteroidul

Pasionații de astronomie vor putea vedea asteroidul cu ajutorul telescoapelor cu obiective de 30 de centimetri sau mai mari, fiind avantajați cei din emisfera sudică. Ulterior, 2015 RN35 va putea fi observat și din Europa, până la data de 19 decembrie.

Agenția Spațială Europeană a transmis că nu există șanse de impact între asteroidul 2015 RN35 și Pământ în următorii 100 de ani.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ce dimensiuni a avut cel mai mare asteroid care a lovit Pământul

Un studiu făcut recent de cercetătorii de la Universitatea din Rochester a arătat care au fost dimensiunile reale ale celui mai mare asteroid ce a lovit vreodată Pământul, în urmă cu aproximativ două miliarde de ani. Urmele sunt încă vizibile, sub forma craterului Vredefort din Africa de Sud.

Datele inițiale, bazate mai ales pe diametrul craterului, de aproximativ 172 de kilometri, indicau un asteroid cu un diametru de aproximativ 10 – 15 kilometri, a cărui viteză în momentul ciocnirii cu Pământul atingea 15 kilometri pe secundă.

Însă, cele mai recente măsurători arată că, de fapt, diametrul craterului a fost de peste 250 – 280 de kilometri, ceea ce înseamnă o suprafață totală mai mare chiar decât a Bucureștiului, care are 240 de kilometri pătrați. Astfel, din noile calcule rezultă că asteroidul avea, la rândul său, un diametru de aproximativ 20 – 25 de kilometri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...