Aşa faci covrigi la tine acasă. Cu reţeta asta uiţi de cei de la patiserie

Iancu Andreea 18.02.2021, 17:53
Aşa faci covrigi la tine acasă. Cu reţeta asta uiţi de cei de la patiserie

Cu siguranță cunoști acel miros îmbietor de aluat cald, proaspăt scos din cuptor, care iese pe geamul fiecărei patiserii, dis de dimineață, în drumul tău către birou. Deși mulți își imaginează că procesul de preparare al covrigilor este unul laborios, află că poți să faci covrigi chiar la tine acasă. Tot ceea ce îți trebuie sunt câteva ingrediente și instrucțiunile potrivite. Află-le în rândurile următoare.

Covrigii, invenția unui călugăr italian

Pare că acest preparat, mereu accesibil și gata să îți potolească foamea, există dintotdeauna. Și acesta este și adevărul. Covrigii au apărut încă din anul 610, când, potrivit lucrării “Istoria Științei și a Tehnologiei”, ei au fost inventați de către un călugăr italian. Acesta i-a conceput drept o răsplată pentru copiii care învățau cu conștiinciozitate rugăciunile. Încă de la origine, covrigii erau sub forma unei fâșii de aluat copt, încolăcit, având scopul de a reprezenta mâinile încrucișate la piept pentru rugăciune. Ei se numeau la început Pretiola (în traducere, mici recompense).

Mult mai târziu, istoria covrigilor s-a îndreptat către influențele grecești. Se crede că deliciosul preparat se trage din pâinea grecească, ce avea o formă de inel și era utilizată în timpul slujbelor din mănăstiri, acum mai bine de 1.000 de ani. Buclele covrigului se aseamănă foarte mult cu tehnica folosită în trecut. Indiferent de originea lor, covrigii reprezintă o gustare rapidă, extrem de savuroasă, pe care poți învăța să o prepari chiar în propria bucătărie.

Învață să prepari covrigi acasă
Învață să prepari covrigi acasă

Cum prepari covrigi la tine acasă. Rețeta este extrem de simplă

Pentru că mulți dintre noi iubesc aroma de covrigi, poți economisii banii cheltuiți zilnic la patiserie și să alegi să îi prepari la tine acasă. Fie că sunt presărați cu mac, susan sau semințe, ori conțin umpluturi fel de fel, vei descoperi ce simplă este rețeta lor. De asemenea, ține cont că ei pot fi o gustare dulce, dacă îi ungi la final cu miere sau zahăr, însă mulți îi preferă în forma clasică, cu sare.

Ingrediente pentru covrigi preparați la tine acasă

  • 500 grame de făină
  • 25 grame drojdie
  • 250 ml lapte cald
  • o lingură de sare
  • 30-50 ml ulei

Modul de preparare

Toarnă mai întâi laptele cald peste făina în care ai pus în prealabil și drojdia, până când aceasta din urmă se dizolvă. Astfel se va forma aluatul. Adaugă sarea și uleiul și frământă totul. Lasă coca la dospit timp de o oră. Rupe apoi câte o bucată de aluat și modeleaz-o în forma de covrig dorită. Aici îți poți da frâu liber imaginației pentru a forma gustări cu adevărat unice. Lasă aluatul modelat să se liniștească preț de 15 minute și apoi treci la pasul următor. Opărește fiecare covrig în apa fiartă timp de un minut. Presară apoi mac sau susan, ori semințe sau sare și așează-i într-o tavă pe care să o bagi la cuptor. După numai 15 minute de așteptare, covrigii tăi de casă vor fi gata.

Poftă bună!

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI