Aşa faci cea mai bună zacuscă de dovlecei. Cum aleg gospodinele iscusite legumele perfecte

Ioana Bucur 18.08.2021, 18:27
Aşa faci cea mai bună zacuscă de dovlecei. Cum aleg gospodinele iscusite legumele perfecte

Ca să fii sigură că nu dai greș și vei face cea mai bună zacuscă de dovlecei, nu trebuie doar să urmezi instrucțiunile și sfaturile din cărțile de bucate. Primul pas pentru a obține un preparat delicios se face încă din piață sau supermarket. Îți arătăm cum aleg gospodinele legumele perfecte.

Rețetă zacuscă de dovlecei

Se prepară simplu, rapid, fără prea multe bătăi de cap și cu cheltuieli minime, însă rezultatul este delicios. Zacusca poate fi savurată atât vara cât și în sezonul rece, ca garnitură lângă o bucată de carne sau ca și preparat de sine stătător.

Cu toate că, la prima vedere, un preparat ce are ca ingredient-vedetă dovleceii nu pare prea tentant, mulți considerând că sunt apoși și nu au niciun gust, combinația de mai jos îi va face să se răzgândească chiar și pe cei mai vehemenți sceptici.

Ingrediente:

  • un kilogram și jumătate de dovlecei
  • 500 g ciuperci albe sau brune (champignon) – opțional
  • 750 g ardei capia sau amestec cu gogoșari (cântăriți cruzi, întregi)
  • 300 g zarzavat ( morcovi, patrunjel, păstârnac, țelină )
  • 300 g ceapă
  • patru sau cinci căței de usturoi
  • 200 ml ulei de floarea soarelui
  • 500 ml de bulion de roșii (sau roșii pasate la cutie)
  • o lingură concentrat de roșii
  • două lingurițe de sare
  • o linguriță piper macinat

Aşa faci cea mai bună zacuscă de dovlecei

Mod de preparare zacuscă de dovlecei

Se iau dovleceii, se spală, se decojesc cu grijă și apoi se taie cubulețe. Peste ele se presară puțină sare. Bucățelele de dovlecel se pun într-o strecurătoare și se lasă la scurs, pentru a se elimina apa în exces.

Ardeii se pun la copt pe o plită încinsă, se așează apoi într-o tavă, presărați cu sare, se acoperă și se lasă timp de jumătate de oră până se aburesc sub folia de aluminiu, ceea ce îi va face mai ușor de decojit. Se îndepărtează și cotoarele și semințele și se trec prin mașina de tocat.

Se curăță zarzavatul, ceapa și usturoiul. Începeți cu rădăcinoasele, care se trec prin răzătoarea mare: morcovii, pătrunjelul, păstârnacul și țelina. Se pun toate într-o tigaie mai adâncă în care adăugați și 50 de mililitri de ulei și un praf de sare. Se călesc 15 minute sub capac, la foc mic, amestecând ocazional ca să nu se ardă. După primele 5 minute se toarnă 100 ml de apă. Când zarzavaturile s-au înmuiat, se ia tigaia de pe foc.

Ceapa se dă prin mașina de tocat carne sau se poate toca mărunt din cuțit. La fel și usturoiul. Spălați și feliați ciupercile.

Într-o cratiță adâncă se pun ceapa tocată, usturoiul și restul de 150 de mililitri de ulei. Se adaugă sare, după gust, și se pune vasul pe foc mic, cu sită sub el.

Se înăbușește ceapa aproximativ cinci minute la foc mic până devine sticloasă. Se pun zarzavaturile călite anterior și se mai fierbe totul timp de cinci minute, la foc mediu. Urmează dovleceii bine scurși. Se amestecă totul cu grijă. După ce încep să lase apă, se mai lasă la fiert încă zece minute, amestecând ocazional. Se asezonează cu piper măcinat și se adaugă și ciupercile feliate. După alte 10 minute se pun ardeii copți măcinați și se mai fierbe zacusca alte 10 minute. Se completează cu sucul de roșii și cu pasta concentrată de roșii. Se amestecă bine și se lasă în continuare la fiert.

Zacusca de dovlecei trebuie scăzută bine, până se vede fundul cratiței dacă tragem cu lingura prin ea. Abia atunci este gata să fie pusă în borcane.

Cum se aleg cei mai buni dovlecei

Pentru a obține o mâncare gustoasă, trebuie să avem mare grijă la calitatea ingredientelor folosite. În cazul dovleceilor, există un truc ce te poate ajuta să îi recunoști mereu pe cei mai gustoși. Dovleceii cei mai aromaţi sunt aceia cu o mărime redusă. Dacă găsim dovlecei micuţi şi cu o culoare închisă, cu atât mai bine!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...