Aşa faci ca usturoiul să fie şi mai gustos. Trucul gospodinelor de la sat

Ana Anitoiu, Ana Ionescu 27.07.2021, 21:02
Aşa faci ca usturoiul să fie şi mai gustos. Trucul gospodinelor de la sat

Usturoiul este unul dintre ingredientele pe care românii le preferă pentru numeroase feluri de mâncare. Ca să fie și mai gustos, gospodinele de la sat pun în aplicare un truc înainte de recoltarea lui.

Ce truc au gospodinele de la sat pentru ca usturoiul să fie şi mai gustos

Unele dintre gospodinele iscusite din mediul rural aleg să lege usturoiul, adică să înnoade ”cozile”, pentru ca plantele să nu irosească energie cu părțile aflate deasupra pământului. Aceasta deoarece căpățâna de usturoi se formează simultan cu creșterea frunzelor.

În timp ce unii consideră că în acest fel, după ce este recoltat, usturoiul este mai gustos, alții sunt de părere că metoda de legare a plantei nu este de preferat, pentru că  întrerupe procesul de fotosinteză și blochează o parte din nutriția plantei.

Asa faci ca usturoiul sa fie si mai gustos. Trucul gospodinelor de la sat
Capatani de usturoi

Când se aplică acest truc pentru ca usturoiul să fie mai bun

Usturoiul se pote înnoda atunci când planta nu mai are nevoie de dezvoltare prin frunze. Adică în ultima fază de creștere. Momentul ideal pentru aplicarea acestui truc se stabilește în funcție de data la care va avea loc recolta.

Frunzele de usturoi se leagă cu patru sau cinci zile înainte de a fi scoase căpățânile de usturoi din pământ. În plus, momentul recoltării se calculează în funcție de soiul ce a fost cultivat, de momentul semănării, condițiile meteorologice și evoluția culturii.

Prin urmare, luând în calcul soiul de usturi cultivat, culesul se face în luna august pentru cel semănat primăvara și mai devreme, în luna iulie, pentru cel ce a fost plantat în toamna anului precedent. Nu se recomandă amânarea recoltei, pentru că altfel căpățânile se vor strica mai ușor când vor fi depozitate și nu vor mai avea un gust la fel de bun.

Cum se aplică trucul pentru usturoi

Alegerea momentului înnodării usturoiului nu este totul. Metoda de lucru necesită de asemenea suficientă atenție. Întrucât frunzele de usturoi nu sunt moi la fel ca cele de ceapă, nodul se leagă mai greu.

Cu o săptămână înainte de înnodarea frunzelor de usturoi se dau la o parte ”săgețile” plantei – acele tije pe care se formează florescențe la usturoiul de sămânță. De altfel, acestea sunt cele mai bune indicii pentru momentul în care căpățânile de usturoi pot fi culese. Mai exact, atunci când încep să se îndrepte. De atunci poate fi făcut nodul la frunze.

Atenție! La frunzele cu o înălțime de aproximativ 20 – 30 de centimetri se face câte un singur nod, iar la cele mai mari se fac câte două noduri. Modul de lucru în sine este simplu: Se iau mai multe frunze și se răsucesc împreună, după care se leagă într-un nod. Vezi AICI ce se întâmplă dacă pui usturoi sub pernă, înainte de culcare!