Cărui artist i s-au oferit mii de euro să se însoare cu fiica lui Petre Roman. „Voiau să fim cu scandaluri și divorț”. Nu, nu este nicio glumă. Cine este celebrul cântăreț care ar fi putut face parte din familia lui Petre Roman, căsătorindu-se cu fiica acestuia. De ce a refuzat și care au fost condițiile.
Cine este artistul căruia i s-au oferit mii de euro pentru a se însura cu fiica lui Petre Roman. Nu, nu este vorba despre Oana, ci despre Catinca Roman. Designerul român ar fi trebuit să se căsătorească cu nimeni altul decât Claudiu Mirică, solistul trupei Stigma. Artistul a părăsit România acum 10 ani, când s-a mutat în Franța, unde a urmat cursurile unei școli de restaurare a operelor de artă.
Claudiu Mirică a povestit, în exclusivitate pentru redacția playtech-impact.ro, cum este viața boemă de la Paris, a vorbit despre muzică, marea lui pasiune de când era adolescent și marea dragoste pe care i-a purtat-o faimoasei Catinca Roman. Deși cei doi nu s-au mai văzut de peste 10 ani de zile, artistul a mărturisit că au păstrat legătura, prin intermediul unor mesaje trimise pe rețelele de socializare.
„Nu am mai văzut-o pe Catinca de peste 10 ani. Deși tare mi-aș fi dorit, dar nu am reușit să mă organizez, când am venit în țară. Sper că, în curând, ne-am mai trimis mici mesaje via Facebook. Cred că este o femeie foarte specială, diferită, pe care nu am reușit întotdeauna s-o înțeleg. Noi nu am făcut altceva decât să realizăm o piesa împreună, ca o glumă între noi, însă mediatizarea excesivă a fost în detrimentul nostru.” a declarat Claudiu Mirică pentru redacția playtech-impact.ro.
Dar asta nu este tot. Cei doi au scos și o melodie împreună, „Paroles, paroles”, iar fanii au Claudiu Mirică a dat tot din casă și a spus că, acum mai bine de o decadă, o celebră televiziune din România i-a oferit o sumă uriașă de bani pentru ca el și Catinca Roman să se căsătorească, în direct, la televizor, în fața telespectatorilor. Artistul a refuzat deoarece a spus că, în contract, era stipulat ca relația dintre cei doi să fie „sub forma unei telenovele”, lucru care nu a fost pe placul lui Claudiu Mirică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„A fost o presiune enormă din partea televiziunilor, care își doreau să ne transforme într-un cuplu gen Botezatu-Drăgușanu, lucru care ne-a dezgustat. Îmi amintesc că o televiziune mi-a propus o sumă importată de bani, mii de euro, pentru a mă căsători, în direct, cu Catinca Roman și, sub contract, să facă din noi o telenovelă cu certuri, scandaluri, divorț, etc. Bineînțeles că nu am acceptat. Nici nu i-am spus Catincăi. Am realizat că așa-numitul show-biz românesc se schimbă. Eu voiam doar să cânt, nu să-mi spăl nădragii la TV. A fost unul dintre motivele plecării mele din țară: mi-am dat seama că nu am să fac acest compromis. Tot circul ăsta nu era pentru mine, așa că am preferat să iau totul de la zero, cu toate riscurile.”, a completat artistul pentru redacția playtech-impact.ro.