Armenia, amenințată de Rusia cu „grave consecințe”. Gestul văzut ca o trădare de Kremlin

Beatrice Dumitru 28.03.2023, 11:00
Armenia, amenințată de Rusia cu „grave consecințe”. Gestul văzut ca o trădare de Kremlin

Armenia, un aliat tradițional al Rusiei ale cărui legături cu Moscova s-au deteriorat de când Vladimir Putin a dat ordinul de a invada Ucraina, face demersuri pentru a deveni stat parte la Statutul de la Roma și ar aduce statul caucazian sub jurisdicţia Curții Penale Internaționale. Rusia a avertizat Armenia cu privire la „consecințe grave” dacă va face acest pas.

Rusia, avertisment pentru Armenia

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva președintelui Vladimir Putin, acuzându-l de crima de război de deportare ilegală a cel puțin 100 de copii din Ucraina, o decizie catalogată de Kremlin ca fiind „o măsură lipsită de sens”.

Astfel, Armenia ar putea decide reținerea și arestarea lui Vladimir Putin în baza mandatului, deoarece fosta țară sovietică a finalizat procedurile prevăzute de Statutul de la Roma și a aderat la CPI. Dar Ministerul rus de Externe susține că Moscova consideră planurile Armeniei drept „inacceptabile”, iar Rusia a avertizat Erevanul cu „consecințe extrem de grave” pentru relațiile bilaterale dacă va merge mai departe cu planul, care va trebui ratificat de parlamentul armean după aprobarea de către Curtea Constituțională.

Armenia, amenințată de Rusia cu „grave consecințe”. Gestul văzut ca o trădare de Kremlin
Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pentru Vladimir Putin.

Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale sunt absolut inacceptabile pe fondul recentelor mandate ilegale și nule din punct de vedere juridic ale CPI împotriva conducerii ruse”, conform Ministerului de Externe rus, citat de agenția RIA și preluată de Reuters.

În ce țări poate călători Vladimir Putin

Mandatul CPI poate complica planurile de călătorie globale ale lui Vladimir Putin dacă țara în care dorește să meargă este parte oficială la Statutul de la Roma. Astfel, cele 123 de state membre ale curții îl pot aresta pe liderul de la Kremlin  și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă va intra pe teritoriul lor.

Printre țările în care Vladimir Putin ar putea călători în acest an ar fi Africa de Sud și Turcia, dar liderul rus a vizitat în trecut, în mod regulat, în state din fosta Uniune Sovietică, inclusiv în Armenia, unde Rusia are trupe de menținere a păcii și o bază militară.

Legăturile Moscovei cu Erevan s-au deteriorat în ultimele luni, deoarece acuză eşecul Rusiei de a susţine pe deplin respectarea tratatului de încetare a focului din 2020 pe care l-a negociat cu Armenia şi Azerbaidjan pentru a pune capăt războiului din Nagorno-Karabah, o regiune a Azerbaidjanului populată de armeni. Moscova a apărat acțiunile forțelor de menținere a păcii, care până acum nu au intervenit pentru a pune capăt a ceea ce Armenia spune că este o blocare parțială a activiștilor azeri din Nagorno-Karabah.

Rusia are un pact de apărare reciprocă cu Armenia și a fost un intermediar tradițional de putere în regiunea Caucazului de Sud, dar se confruntă cu o concurență crescândă pentru influență din partea SUA, a Uniunii Europene și a Turciei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...