Belarusul este un aliat important al Rusiei, iar Aleksandr Lukașenko a permis trupelor Moscovei să se adune pe teritoriul țării sale și să facă exerciții militare, la granița cu Ucraina. Ministerul Apărării de la Minsk a anunțat că armata Belarusului a început exerciții pentru a-și testa pregătirea în luptă, după ce s-a spus că ar putea lua parte la invazia din Ucraina.
Oficialii SUA și NATO avertizau în luna martie că Belarusul ar putea să se alăture Rusiei în invazia ordonată de Vladimir Putin în Ucraina, dar președintele Aleksandr Lukanșenko preciza că armata țării sale nu va lua parte la războiul din țara vecină.
Pe fondul conflictului din Ucraina, Ministerul Apărării de la Minsk a declarat că forțele armate din Belarus au început exerciții intense, la scară largă, pentru a-și testa pregătirea în luptă, adăugând că acestea nu reprezintă nicio amenințare pentru vecinii săi sau pentru comunitatea europeană, în general, notează Reuters.
„Este planificat ca testul de pregătire pentru luptă să implice deplasarea unui număr semnificativ de vehicule militare, care pot încetini traficul pe drumurile publice”, a declarat ministerul într-un comunicat.
Belarus este un aliat al Rusiei, care numește războiul său în Ucraina o „operație militară specială”. Zonele Ucrainei aflate la granița cu Belarusul, inclusiv capitala Kiev, au fost atacate de Rusia în etapa inițială a invaziei care a început la sfârșitul lunii februarie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acum Rusia își concentrează atacurile asupra regiunilor de estul și sud-estul Ucrainei pentru că vrea să preia controlul deplin asupra Donbasului și să creeze un coridor terestru între Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014, și această regiune. De aceea, a desfășurat 22 de grupuri de luptă lângă Izium, în est, obiectivul fiind de a captura două orașe, Kramatorsk și Severodonețk, care i-ar consolida controlul militar, potrivit ultimei evaluări făcute de Ministerul Apărării din Marea Britanie.
Cu două săptămâni înainte de invadarea Ucrainei, Rusia și Belarus au efectuat exerciții militare comune pe teritoriul țării conduse de Aleksandr Lukașenko, un apropiat al lui Vladimir Putin.
NATO descria operațiunile drept cea mai mare desfășurare militară a Rusiei în fosta republică sovietică de la sfârșitul Războiului Rece încoace.