Arma sofisticată pe care o cumpără Armata Română. Fiecare bucată costă 100 de milioane de dolari

Ana Ionescu, Ștefan Olteanu 23.06.2021, 09:50
Arma sofisticată pe care o cumpără Armata Română. Fiecare bucată costă 100 de milioane de dolari

Armata Română se modernizează. Autoritățile vor face investiții uriașe, iar piloții de luptă români vor putea folosi în curând o nouă armă sofisticată. Prețul unei singure bucăți ajunge la 100 de milioane de euro.

Ce arme sofisticate va cumpăra Armata Română în viitorul apropiat

Armata Română va fi dotată în curând cu noi arme ultra moderne, potrivit anunțului făcut de şeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-maior Viorel Pană. Autoritățile române vor face investiții uriașe, astfel că până în 2023 ţara noastră va avea aeronave de luptă de generaţia a V-a, iar piloții vor putea îndeplini misiuni cu avioane avioane F-16 Fighting Falcon.

„România intenţionează să îşi realizeze o capacitate de apărare aeriană, începând cu 2030, cu avioane de generaţia a cincea. Până atunci, această capacitate de apărare de tranziţie va fi asigurată de F-16 avion multirol de generaţia a patra. Escadrila a doua şi a treia sunt în curs de analiză, foarte probabil se va ajunge la nişte decizii în perioada imediat următoare”, a spus general Viorel Pană, citat de defenseromania.ro.

Astfel, în mai puțin de nouă ani, piloții români vor avea șansa să piloteze avioane de luptă super moderne și sofisticate, precum modelul F-35 Lightning II, proiectat şi construit de o echipă de specialişti din industria aerospaţială, condusă de Lockheed Martin. Această intenție de modernizare a fost anunțată încă din anul 2019.

„MApN a decis să intre în programul de înzestrare al forţelor aeriene cu avioane de generaţia a V-a, F-35. Din anul 2028 vom demara acest program”, au declarat în anul 2019 sursele militare.

De asemenea, generalul Viorel Pană a anunțat că în curând vor mai ajunge în România încă două escadrile de F-16 Fighting Falcon şi că astfel vor fi „pensionate” bătrânele MIG 21 LancerR.

Arma sofisticata pe care o cumpara Armata Romana. Fiecare bucata costa 100 de milioane de dolari2
F-35 Lightning II este catalogată ca fiind cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii

Avioanele de luptă F-35 au un preț exorbitant

Preţul unui avion F-35 este unul imens. Acesta pornește de la 100 de milioane de dolari, iar producătorul oferă şi offset clienţilor acceptaţi, furnizori de piese producând nu doar pentru aparatele care vor fi livrate forţelor armate naţionale, ci pentru întreg programul F-35.

F-35 Lightning II este catalogată ca fiind cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii. Este un avion supersonic, invizibil pe radar. Aeronava poate decola de pe o pistă scurta, măsoară 15,6 metri în lungime, are 4,6 în înălţime şi 10,7 metri în lăţime (13,1 în cazul F-35C), putând atinge o viteză maximă de 1.930 km/h (Mach 1.6).

F-35 este construit în trei variante și este dotat cu un tun GAU-12/U 25 mm, dar şi cu rachete aer-aer AIM-9 SIDEWINDER, AIM-120 AMRAAM, AIM-132 ASRAAM sau vectori aer-sol cum ar fi cel anti-blindaj Brimston.

Urmăriți Impact.ro și pe