Editorial Alin Buzărin

Aritmetica șmecheră a premierului Ciucă

Alin Buzărin 01.07.2022, 15:18
Aritmetica șmecheră a premierului Ciucă

Locvace din cale-afară în ultima vreme, oportunist chiar în a invada ecranele atunci când comunicările sale se îmbracă în cămașa mărinimiei guvernamentale, premierul Nicolae Ciucă ne-a anunțat triumfător, ca și cum ar fi înfipt stindardul în vârful redutei de la Plevna, că în sfârșit, la o săptămână de la anunțul inițial, unele benzinării (nu toate) au retus prețul combustibiluluk cu 50 de bani, așa cum liderii coaliției conveniseră încă de pe 23 iunie că va trebui procedat.

Cealaltă față a monedei de 50 de bani

Până la urmă Guvernul de-aia e Guvern, ca să ne dea cu un deget și să ne ia cu amândouă mâinile. După treaba cu jumătatea de leu de la litrul de benzină, guvernanții au întors moneda gălbuie de 50 de bani pe partea cealaltă și au zis că, dacă tot scade prețul la combustibili, trebuie să crească la altceva.

Pe lângă tâmpenia epocală de a dijmui câștigurile pariorilor cu 40 la sută (subiect pe care-l vom aborda într-un text viitor), Executivul s-a gândit să umble un pic și la impozitul pe dividende. Să-l salte oleacă, de la 5 la 8 procente, că doar nu s-o face gaură-n cer!

De la 5 la sută la 8 la sută! Ce mare lucru?

Probabil că în școlile militare înalte pe care ofițerul-premier le-a absolvit magna cum laudae atât în România cât și în America, lui Nicolae Ciucă i s-au predat inclusiv cursuri de matimatici superioare.

Cu toate acestea, Domnia Sa a ratat (sau s-a prefăcut că ratează) jenant o problemă de arimetică de școala primară, în cel mai pretențios caz de gimnaziu. A ieșit candid la rampă și a anunțat că impozitul pe dividende crește cu 3 procente, de la 5 la sută la 8 la sută. Ceea ce nu e mare lucru, nu-i așa?

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Să ne punem logica la treabă!

Ba este, pentru că vorbim de o scumpire a impozitului nu de 3 la sută, ci de 60 la sută!!! O creștere de la 5 la 8 înseamnă o creștere cu 60% din cît era impozitul înainte.

De pildă, un ins care-și lua din propria-i firmă dividende de 100 de lei, să zicem, trebuia să plătească statului un impozit de 5 lei, iar acum e nevoit să plătească un impozit de 8 lei. Adică mai mare cu 60 la sută decât cel inițial! Nu există nimic mai logic pe lumea asta decât acest calcul izbitor de simplu!

Aritmetică ambalată în altceva

E greu de crezut că lui Nicolae Ciucă i s-a stricat abacul, motiv pentru care eșuează în socoteli de clasa a patra. Nu, omul știe foarte bine ce spune, dar e mai popular și mai convenabil să anunți că o scumpire de doar 3 procente, nu de 60!

Cu alte cuvinte, nu e vorba de vreo corijență la aritmetică, e vorba de o șmecherie politicianistă bine învelită în hârtie, fie ea și ruptă din caietul cu pătrățele al elevilor de la școala primară.

Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...