Editorial Alin Buzărin

ÎnaltPreaAmendatul Teodosie

Alin Buzărin 24.01.2022, 21:10
ÎnaltPreaAmendatul Teodosie

Șugubeața vlădică de la malul mării a intrat în contact cu cineva infectat cu Covid și, conform dispozițiilor în vigoare, ar fi trebuit să se afle în izolare încă din 21 ianuarie. Cert este că luni, 24 ianuarie, Înalt Prea Neizolatul a luat trei amenzi de câte 1000 de lei pentru nerespectarea regulilor. A făcut o slujbă, s-a baladat pe străzile Constanței și a intrat într-o clădire publică.

Arhiepiscopul Tomisului pare să facă mișto de toată lumea. Instituția care vrea să-l scoată basma curată

Așa cum au curs cele trei amenzi, în cascadă, tot așa au curs și comunicatele Arhiepiscopiei Tomisului, înstituție bisericească al cărei Întâistătător este însuși ÎnaltPreaSfinția Sa. Subalternii vlădicii spun ba că decizia de izolare nu i s-a comunicat la timp, ba că i-a venit un mesaj la nu știu ce oră când ar fi trebuit să-i vină la altă oră. E limpede că vor să-l scoată nevinovat pe șeful lor, și totodată să se bage în seamă, să dea o și mai mare importanță lucrurilor.

Alin Buzarin
Alin Buzarin

În fond, dacă ai primit o amendă în cursul dimineții de luni pentru încălcarea legii, de ce ai mai încălcat legea de alte două ori în cursul aceleiași zile? Nu cumva să arăți ce șmecher și ce ÎnaltPreaSfințit ești tu, cum nu dai tu doi bani nici pe vaccin, nici pe Covid, nici pe lege, cum mai găsești un prilej să ieși în față, să fii în centrul atenției. Asta cu sfidarea, cu ieșitul în față cu orice preț, n-o fi oare menționată în Decalog?! N-o trece drept păcat?!

Mojicie nepedepsită

Ne-am obișnuit ca ÎnaltPreaSfinția sa să fie mai întâi actor de comedie proastă și abia apoi cleric de rang înalt. Nu demult, când a zis că femeile nu trebuie să intre în biserică în perioada ”neputinței lunare”, ne-am amuzat în loc să observăm că a comis un act de mojică dscriminare. Nici Instituțiile Statului care se ocupă cu discriminarea și care pretind c-o combat, nu s-au arătat deranjate, deși alteori fac tărăboi și dau amenzi pentru mult mai puțin.

Păstorul turmei

În judecarea corectă a acestei spețe, nu mai contează dacă suntem vaccinați sau nevaccinați sau dacă milităm pentru una su cealaltă dintre ipostaze. E vorba de respectarea regulilor, a legii. Când cineva face mișto de reguli, insistând în încălcarea lor, trebuie intervenit imediat. Când respectivul nelegiuit e și înaltă față bisericească, păstor al turmei, lucrurile sunt și mai grave, înseamnă că prin gestul său IPS Teodosie îi îndeamnă pe ceilalți să-i urmeze pilda nesupunerii.

Legea și Iertarea Divină

Sigur că mulți vor vedea în acele amenzi niște abuzuri (deși nu sunt), iar pe ÎnaltPreaSfinția Sa îl vor privi ca pe un aprig luptător împotriva aberantelor impuneri ale Ocultei Mondiale. Alții îl vor cataloga drept un maimuțoi în sutană, amator de circ la fiecare pas. Nu contează părerea niciuneia dintre tabere. Contează doar ce spune legea, iar dacă legea spune că a greșit, să plătească. Iertarea Divină nu acționează în acest caz particular.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...