Ardei capia murat. Rețeta simplă după care sunt înnebuniți românii

24 11. 2021, 08:22

Mulți români sunt topiți după ardeii capia murați. Aceștia sunt o adevărată delicatesă și rețeta pe care v-o prezentăm mai jos este una foarte ușor de pus în practică. În plus, cu această rețetă vă garantăm că vă veți bucura de ardeii capia murați până la primăvară.

Aceasta este rețeta simplă de ardei capia murați

Sărbătorile de iarnă bat la ușă, când meniul nostru se va îmbogăți cu multe preparate din carne. Murăturile încep să fie brusc foarte căutate, iar ardeii capia murați sunt vedetele meselor bogate în calorii. Dar cum se pun aceștia la murat, astfel încât să fie delicioși, dar să reziste și câteva luni de zile?

Ei bine, pentru această rețetă simplă avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 kg ardei capia rosii
  • 1 litru otet, 2 litri apa
  • 1 lingurita ulei de floarea soarelui
  • 150 gr zahar, 100 gr sare
Reteta simpla de ardei capia murati

Iată cum se prepară această rețetă

În primul rând, spălam ardeii, îi curățăm de sâmburi și îi tăiem, pe lungime, în 4 bucati cât mai egale. Punem într-o oală oțetul, apa, sare, zahăr și ulei de floarea soarelui și fierbem acest amestec. Intre timp, pregatim borcanele de sticla. Le spălăm cu apă clocotita și le așezăm cu gura în jos pe un prosop curat de bucatarie. Punem bucatile de ardei in oala cu apa clocotita pentru cateva secunde, apoi ii transferam in borcanele uscate, folosind o lingura. Dupa ce am umplut borcanele cu ardei capia, adaugam lichidul din oala, astfel incat sa acoperim ardeii complet. Infiletam bine capacul si lasam borcanele într-un loc cald pentru a se răci treptat.

Borcanele trebuie să stea la răcit timp de 24 de ore, înainte de a fi mutate în cămară. Vestea bună este că aceștiapot fi consumați deja! Ardeii capia murați sunt foarte buni cu fasole, dar și cu mâncăruri grase, însă pot fi folosiți foarte bine și la sanvisuri, dar și în salate.