Arafat, avertisment serios pentru românii în stare gravă din cauza covid şi care nu vor să se interneze. „Se condamnă singuri la moarte”

Stan Filon, Ionuț Vieru 24.10.2021, 17:21
Arafat, avertisment serios pentru românii în stare gravă din cauza covid şi care nu vor să se interneze. „Se condamnă singuri la moarte”

Autoritățile au spus că numărul mare de decese provocate de coronavirus se datorează și faptului că foarte mulți români vin la spital în ultimă fază, când pur și simplu nu mai au ce să le facă, deoarece infecția este foate avansată. Medicul Raed Arafat le-a transmis un mesaj românilor care aleg să se trateze acasă și care ajung prea târziu la spital.

Arafat, avertisment serios pentru românii bolnavi de covid care refuză internarea

Medicul Raed Arafat are un mesaj foarte dur pentru românii care se tratează acasă de infecția de coronavirus și refuză internarea. Acesta spune că pacienții respectivi se condamnă pur și simplu la moarte, deoarece singura lor șansă este tratamentul.

”Înseamnă că se autocondamnă dacă sunt în stare gravă și încă ascultă aceste sfaturi de a nu se interna, de a nu primi tratamentele însemană că se condamnă singuri la moarte, nu la altceva, pentru că dacă ești în stare gravă trebuie să ajungi la spital, chiar înainte să ajungi în stare gravă. Dacă ești deja în stare gravă, unica șansă a ta este în spital”, a mai spus Arafat.

Arafat, avertisment serios pentru romanii bolnavi de covid care refuza internarea 
Arafat, avertisment serios pentru romanii bolnavi de covid care refuza internarea

Românii au luat cu asalt centrele de vaccinare

Secretarul de Stat dă și el o mână de ajutor la vaccinarea populației, care a prins un avânt fantastic, în ultima perioadă, după ce românii au văzut cât de mortal poate fi virusul și au realizat că trebuie să se imunizeze. Oamenii au luat cu asalt centrele de vaccinare din toată țara. Arafat vaccinează populația la Palatul Copiilor din București, unde de asemenea sunt foarte mulți doritori care vorsă se înarmeze în fața virusului.

”Cred că ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulțumesc celor care vin să se vaccineze, nu numai aici, ci peste tot în țară. S-a dovedit că chiar dacă suntem într-o situație destul de critică, oamenii au înțeles și vin la vaccinare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000 pe zi. Este foarte bine și cu toții avem datoria să facem acest lucru și să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate încă, persoanele care au dubii să pună întrebări, să le răspundem de ce este bine să se vaccineze. Important e că asta este unica soluție ca să nu se mai repete situația în care ne aflăm acum, unica soluție pentru a preveni astfel de situații și de a se proteja fiecare pentru viața lui și a celor din jurul lor”, a spus dr. Arafat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...