Apartamentele se vând mai scump dacă se află în blocuri cu buncăre. Războiul remodelează piața imobiliară din România. Acum, anunțurile de vânzare a locuințelor conțin informații legate de buncăre. Fie că sunt la vânzare apartamente sau case, mulți dintre vânzători precizează dacă are și adăpost la subsolul blocului sau vilei.
Fericiți sunt dezvoltatorii imobiliari sau acei proprietari care vor să își vândă în această perioadă proprietățile, iar acestea beneficiază de adăposturi.
În această perioadă, cumpărătorii se uită, mai mult ca niciodată, ca proprietatea pe care vor să o cumpere să aibă în dotare așa ceva, un adăpost în caz de război.
La o simplă căutare pe site-uri de imobiliare, se poate vedea că în marile orașe din țară anunțurile au fost adaptate. La Timișoara, spre exemplu, un proprietar spune că vinde cu 900 de euro metrul pătrat al unui apartament într-un bloc care are buncăr.
Apartamentul de 60 de metri pătrați este vândută la pachet cu un demisol de 30 de metri pătrați care poate fi amenajat ca buncăr în cazul unui război. Asta se traduce printr-un preț mai mare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Anunțuri similare apar și în Iași, acolo unde vânzătorii recomandă locurile de parcare subterane ca putând fi folosite drept adăposturi în cazul uui război. În Iași, prețul este de peste 1.500 de euro pe metrul pătrat.
Și în București sunt scoase la vânzare case cu aceaași dotare, subsol pe post de adăpost de război.
Pe de altă parte, specialiștii imobiliari le atrag atenția celor care sunt atrași de astfel de anunțuri, să fie foarte vigilenți la ceea ce cumpără.
Mai exact, dacă vor o locuință cu buncăr, viitorii proprietari trebuie să se asigure că spațiul vândut îndeplinește condițiile necesare.
Pe fondul războiului dintre Rusia și Ucraina, tot mai multe persoane se întreabă unde ar putea să se adăpostească în cazul în care lucrurile escaladează.
Astfel, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, îi asigură pe români că sunt în siguranță, ceea ce înseamnă că România are și ea adăposturi de protecție civilă funcționale, verificate în fiecare an.
Cu scurt timp în urmă, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, dădea asigurări că românii vor fi în siguranță în cazul unui război, țara noastră beneficiind de adăposturi de protecție civilă funcționale.
„Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie“, spunea Vasile Dîncu.