Anunțul sfâșietor al lui Marian Drăgulescu. Ce se va întâmpla după Jocurile Olimpice de la Tokyo

Badea Violeta, Ozana Mazilu 25.07.2021, 09:42
Anunțul sfâșietor al lui Marian Drăgulescu. Ce se va întâmpla după Jocurile Olimpice de la Tokyo

Anunțul sfâșietor al lui Marian Drăgulescu. Sportivul le-a dat fanilor și admiratorilor săi o veste care i-a întristat. Iată ce se va întâmpla după Jocurile Olimpice de la Tokyo!

Anunțul sfâșietor al lui Marian Drăgulescu

Marian Drăgulescu, în vârstă de 40 de ani, este unul dintre cei mai titrați gimnaști români și se poate lăuda cu un palmares impresionant. Sportivul a obținut nu mai puțin de 18 titluri majore în carieră, opt la Campionatele Mondiale și 10 la Campionatele Europene, obținute pe parcursul a 16 ani.

De-a lungul timpului, Marian Drăgulescu a câștigat cele mai multe medalii pentru România la Jocurile Olimpice Campionatele Mondiale și Europene. Sportivul se poate lăuda cu 31 de medalii. La Jocurile Olimpice a obținut trei medalii: una de argint și două de bronz. Anul acesta, sportivul își dorea medalia de aur, dar visul i s-a spulberat.

Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finală la sărituri și a dat o veste care i-a întristat pe toți fanii săi. Sportivul a anunțat că se va retrage din gimnastică. Gimnastul a spus că s-a bucurat pentru că a mai avut o șansă de a participa la Jocurile Olimpice, fiind a cinea oară când participă.

„Am greșit prima săritură. Mi-a lipsit foarte puțin să fac o figură frumoasă. Am ales două dintre cele mai dificile sărituri din momentul de fața, care m-ar fi dus, cu siguranță în finală, dacă reușeam să le pun în picioare pe amandouă”, a declarat Marian Drăgulescu în exclusivitate la Antena 3.

Anuntul sfasietor al lui Marian Dragulescu
Anuntul sfasietor al lui Marian Dragulescu

Ce se va întâmpla după Jocurile Olimpice de la Tokyo

Anul acesta, Marian Drăgulescu împlinește vârsta de 41 de ani. Sportivul se poate lăuda cu o carieră impresionantă în spate, iar acum vrea să-i ajute și pe alții să facă performanță. Marian Drăgulescu vrea să devină antrenor, imediat ce se retrage din gimnastică.

„Mi-aș dori din tot sufletul să cresc copii şi să câștigăm medalii împreună”.

„După Jocurile Olimpice, voi mai avea un campionat naţional şi un campionat mondial. Campionatul mondial va fi peste două luni şi jumătate. Anul acesta, intenţionez să mă retrag. Cred că 33 de ani de activitate au fost suficienţi.

Cred că tot ce am avut şi am putut să demonstrez am demonstrat în aceşti 33 de ani. Este un sport destul de solicitant gimnastica. Nivelul la gimnastică masculină a crescut extraordinar de mult. Până acum am reuşit să fac faţă.

De acum înainte, va fi extraordinar de greu plus riscul de accidentare,  mai ales la aparatul sărituri… Cred că anul acesta am ales momentul potrivit să mă retrag din activitate”, a mai spus sportivul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...