Serialul de pe Pro TV reîncepe oficial filmările suspendate din cauza pandemiei. Actorii le-au promis fanilor că-i vor ține la curent cu poze și interviuri de pe platourile de filmare. Actrița Olimpia Melinte care interpretează rolul fostei iubite a lui Vlad spune că nu-i vine să creadă că, în sfârșit, se va întoarce la treabă.
„Până nu mă văd în fața camerelor și nu aud “Motor! Acțiune!” încă am senzația că e ireal ce se întâmplă. Am așteptat momentul acesta cu nerăbdare, pentru că ceea ce urmează să se întâmple în serial este atât de palpitant și de provocator, încât eram dornică să trecem prin secvențele scrise de Anghel Damian încă din martie, când am intrat în izolare”, a declarat Olimpia Melinte.
De asemenea, Olimpia a mai precizat că filmările se vor desfășura după reguli stricte, pentru a preveni răspândirea virusului. Aceasta a spus că au primit pachete cu măști, dezinfectant si mânuși și au participat și la un instructaj.
Și Adrian Nartea, actorul care-l interpretează chiar pe Vlad spune că este nerăbdător să înceapă filmările, care au fost întreruote „în punctul de fierbere” al emisiunii. Actorul este încrezător că atât el cât și echipa vor veni cu forțe proaspete acumulate pe parcursul celor trei luni de pauză forțată impusă de pandemie.
„Au fost 3 luni de pauză forțată, pauză care la început a picat ca o pedeapsă, pentru că ne-a prins exact în “punctul de fierbere” al acțiunii. Însă am înțeles că e mai bine așa, să ne protejăm și mai ales să îi protejăm pe ceilalți. Am încercat să fac în izolare ceva productiv, neștiind când o să revenim la normal. Acum, iată, așteptarea a luat sfârsit, cu mare bucurie și entuziasm reîncepem munca la acest minunat proiect. Faptul că revenim pe platourile de filmare mă bucură și mă face și mai motivat. Am avut 3 luni de pauză în care ne-am recăpătat forțele și inspirația. Suntem gata pentru o nouă etapă a răzbunării lui Vlad”, a spus Adrian Nartea.