Anunțul făcut de ministrul Familiei, Gabriela Firea. Decizia îi vizează pe vârstnici: „Eu nu pot să fiu de acord”

Stan Filon 04.08.2022, 08:44
Anunțul făcut de ministrul Familiei, Gabriela Firea. Decizia îi vizează pe vârstnici: „Eu nu pot să fiu de acord”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a vorbit despre planurile pe care le are instituția condusă de ea pentru a veni în ajutorul vârstnicilor din România. A recunoscut că pensionarii sunt printre ultimii la care se gândesc autoritățile și spune că nu este deloc împăcată cu această idee. Ministrul a vorbit și despre familiile cu mai mulți copii, care nu au cum să se descurce prea bine în această perioadă, când s-au suprapus mai multe crize.

Anunțul făcut de ministrul Familiei, Gabriela Firea, legat de bătrâni

„O familie cu mulţi copii nu are cum să trăiască decât greu, de la o zi la alta, cu excepţia celor care au venituri foarte mari, dar este o nişă foarte mică, îngustă. Cele mai multe familii cu mulţi copii nu prea reuşesc să îşi îndeplinească dorinţe, mai mult îndeplinesc necesităţi. Şi asta este marea părere de rău şi a mea – şi sunt convinsă că a tuturor celor care s-au decis să intre în arcul guvernamental şi să participe la această guvernare – pentru că sensul politicii oneste este de a face viaţa oamenilor ceva mai bună.

Şi atunci, fireşte, că există îngrijorări atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor, pentru seniori, fiindcă trebuie să ne gândim şi la cei care au muncit o viaţă şi, din păcate, de multe ori, în discursul public, seniorii sunt trecuţi la şi altele şi chiar sunt îndemnuri să nu-i mai respectăm pe cei în vârstă, pe părinţii şi pe bunicii noştri, lucru cu care eu nu pot să fiu de acord”, a declarat Firea.

Anuntul facut de ministrul Familiei, Gabriela Firea, legat de batrani
Anuntul facut de ministrul Familiei, Gabriela Firea, legat de batrani

Cum ar putea fi ajutați părinții și bunicii noștri

Ministrul Gabriela Firea a spus că este posibil ca Ministerul Familiei să îi preia cumva pe bătrânii care se descurgă greu în această perioadă. Vrea ca aceștia să fie prinși într-un program de ajutorare.

„În perioada următoare, după proiectele pentru copii, pentru familie, tineri şi egalitate de şanse, vom avea şi proiecte dedicate seniorilor. În această perioadă lucrăm în grupuri ţintite din punct de vedere juridic şi administrativ şi la proiecte pentru seniori. Ce îmi doresc eu este ca prin măsurile conjugate ale ministerelor de linie să se ajungă măcar la un echilibru. După criza financiară, după criza energetică, după criza sanitară pe care o traversăm deja şi cu război la graniţă. Sunt mai multe crize suprapuse şi viaţa românilor, mai ales a celor care au şi mulţi copii, nu poate să fie una uşoară. Ce ne gândim acum concret este să preluăm cazurile de părinţi şi bunici care nu mai au legătură cu copiii sau nepoţii plecaţi la muncă în străinătate şi cărora le este greu să îşi procure medicamente, alimente sau să meargă pur şi simplu la un teatru, cum spuneam, la o piesă de teatru sau la un prieten să intre într-un program al Ministerului Familiei prin care să fie sprijiniţi, ţintiţi pe această componentă”, a adăugat Gabriela Firea.”, a declarat Gabriela Firea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...