Meteorologii au făcut un anunț de ultimă oră. Este Cod galben de ploi în mai multe regiuni ale țării, valabil începând de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, 17 decembrie, la aceeași oră. Iată care sunt zonele afectate.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Olteniei și local la munte vor fi ploi însemnate cantitativ, ce vor avea și caracter de aversă. Pe alocuri, vor fi și descărcări electrice.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse, în special în zona Carpaților Occidentali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali 40…60 l/mp.
Totodată, ANM a emis, vineri, mai multe avertizări nowcasting. Una dintre acestea este de Cod galben, valabilă în intervalul orar 11:30 – 17:00, în zona de munte de peste 1.800 de metri din județele Suceava și Neamț. Vântul va depăși 90…100 km/h la rafală.
În plus, până la ora 14:00, vor fi intensificări ale vântului ce vor depăși la rafală 55…60 km/h, ba chiar 90-100 km/h pe crestele montane, în: zona de munte de peste 1800 de metri în județele Brașov și Sibiu, precum și în localitățile Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Turnu Roșu, Sadu și Boița.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Tot până la ora 14:00 se vor mai semnala intensificări ale vântului ce vor depăși la rafală 90…100 km/h în zona de munte de peste 1800 de metri din județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Gorj și Vâlcea.
Până la ora 13:00, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 60…70 km/h în localitățile Șiria, Pâncota, Târnova, Ghioroc, Covăsinț, Păuliș din județul Arad și în localitatea Șoimi din județul Bihor.