Anunț de ultimă oră pentru români. Se schimbă formula de calcul la facturile de energie electrică. Detaliul de care depinde suma plătită la final de lună

Andra Daoud 26.09.2022, 19:28
Anunț de ultimă oră pentru români. Se schimbă formula de calcul la facturile de energie electrică. Detaliul de care depinde suma plătită la final de lună

Situația recentă, în care mulți români au primit facturi uriașe la energie, i-a determinat pe guvernanți să ia atitudine. Coaliția de guvernare a căzut de acord să schimbe modul în care se calculează suma de plată de pe facturile de energie și a transmis care va fi noua schemă de calcul. Ce schimbări sunt anunțate.

Se schimbă modul în care se calculează facturile la energie

Coaliția de guvernare a decis să modifice modul în care se calculează prețul final de pe facturile la energia electrică. Astfel, guvernanții au decis să treacă la un calcul de tip kWh pentru anul în curs, nu pentru anul anterior, cum era până acum. De asemenea, nici nu se va mai face media pentru ultimii trei ani.

Cu toate acestea, mulți români vor primi în continuare facturi mari, din cauză că sumele au fost deja calculate după modelul vechi și facturile au fost emise. Potrivit reglementărilor, costul va fi de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum lunar realizat la locul de consum a fost între 100,01-300 kWh, pentru o cantitate de 255 kWh din consumul lunar realizat și, respectiv, maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum lunar realizat la locul de consum este cuprins între 0-100 KWh inclusiv.

Există un amendament care îi privește pe clienții care utilizează dispozitive, echipamente sau aparate medicale cu ajutorul cărora efectuează anumite tratamente, în baza unei declarații pe propria răspundere. Pentru aceștia, plafonul maxim de 100 kWh nu se aplică, tariful fiind de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru întreg consumul realizat.

Anunt de ultima ora pentru romani. Se schimba formula de calcul la facturile de energie electrica. Detaliul de care depinde suma platita la final de luna
Se schimba modul de calcul al facturilor la energie

Amendament pentru serviciile publice și lăcașuri de cult

În ceea ce privește serviciile publice, costul va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, al prestatorilor publici și privați de servicii de utilitate publică, inclusiv transportul public electric, al prestatorilor acreditaţi, publici şi privaţi, de servicii sociale în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform legii.

Cât despre lăcașurile de cult, legea prevede că tariful va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la lit. d), precum și pentru lăcașurile de cult recunoscute oficial în România, potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor legale.

 

Urmăriți Impact.ro și pe