Anunț de la Guvern despre obținerea permisului auto. Ce schimbări apar după starea de urgență

Andrei Cezar 27.05.2020, 19:41

Veste bună pentru viitorii șoferi. Valabilitatea cursurilor teoretice și practice în vederea obținerii permisului auto se prelungește cu echivalentul perioadei în care a fost valabilă starea de urgență. Hotărârea a fost luată în ședința de Guvern de miercuri.

Guvernul, decizie în privința obținerii permisului auto

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se prelungește valabilitatea cursurilor de pregătire pentru obținera permisului auto, cu echivalentul perioadei în care în țara noastră a fost instituită starea de urgență.

„Valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică se prelungește cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere”, se arată în hotărârea Executivului, potrivit Digi24.

Potrivit legii, valabilitatea cursurilor de pregătire teoretică și practică pentru obținera permisului de conducere era de un an, de la data absolvirii acestora. Însă odată intrarea în starea de urgență cauzată de pandemie, examenele au fost suspendate pentru a preveni răspândirea virusului.

Potrivit unor statistici, în această perioadă au fost programați, pentru susținerea probei practice, 72.456 de candidați, iar în perioada imediat următoare 10.248 de candidați.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Anunț de la Guvern despre obținerea permisului auto. Ce schimbări apar după starea de urgență
Anunț de la Guvern despre obținerea permisului auto. Ce schimbări apar după starea de urgență

Reluarea examenelor se face începând cu 2 iunie

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) anunță că cei cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada stării de urgență vor putea susține proba practică începând cu data de 2 iunie. Programările se vor face doar prin intermediul școlilor de șoferi.

”După această etapă urmează cei cu dosarele expirate după data de 18 mai, programarea acestora făcându-se “din oficiu, pe cât posibil cu respectarea ordinii de programare anterioare, de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu informarea acestora”, se spune într-un comunicat al DRPCIV.

În ceea ce privește proba teoretică, reprezentanții instituției declară că se va relua începând cu data de 15 sau 22 iunie, în funcție de numărul candidaților.

De asemenea, pentru cei care vor susține proba practică, DRPCIV va implementa și un set de reguli pe care candidații vor trebui să le respecte.

  • Este obligatorie utilizarea măștilor de protecție
  • Candidații vor fi termoscanați, iar celor cu o temperatură mai mare de 37,2 grade Celsius li se va interzice examinarea
  • Se va respecta măsura distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire pentru susținerea probei, la cel puțin 1,5 m
  • Candidații nu vor avea voie să se prezinte la locul de întâlnire alături de alte persoane (prieteni, rude, etc). Va fi permis accesul doar candidatului împreună cu instructorul auto.
Urmăriți Impact.ro și pe