EXCLUSIV

Antivirușii din Rusia, interziși în instituțiile publice din România. Specialist: „Este foarte probabil ca statul să intervină, să ceară companiilor din Rusia aceste date”

Gabriela del Pupo 15.09.2022, 17:11
Antivirușii din Rusia, interziși în instituțiile publice din România. Specialist: „Este foarte probabil ca statul să intervină, să ceară companiilor din Rusia aceste date”

Guvernul a venit astăzi cu un proiect de lege care interzice folosirea antivirușilor rusești în insituțiile publice din România. Proiectul stabileşte cadrul juridic şi instituţional în vederea interzicerii achiziţionării şi utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice a produselor şi serviciilor software de tip antivirus, provenind direct sau indirect din Federaţia Rusă, sau de la un operator economic aflat sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice,sau juridice, din Federaţia Rusă. În nota de fundamentare sunt date ca exemplu companiile rusești Kaspersky și Group-IB. Îngrijorările țin de faptul că în Rusia legea permite statului să ceară companiilor date.

Impact.ro a stat de vorbă cu Tudor Galoș, consultant în protecția datelor personale, care spune că avantajul pe care le-au avut aceste soft-uri în România a fost faptul că au fost extrem de accesibile. Din păcate însă autoritățile din Rusia pot accesa aceste date extrem de facil. În Germania și Italia au fost deja interzise aceste sisteme. Primăria București folosește încă din 2012 sisteme achiziționate de la companii din Rusia.

„Foarte multe soft-uri trimit informații către compania mamă”

„La un antivirus care se instalează acum nu mai vorbim de soft-uri, cum erau prin anii ’90 sau anii 2000, pe care pur și simplu le instalai pe calculator. În acest moment foarte multe soft-uri trimit informații către compania mamă, de utilizare, dacă are nevoie de update-uri șamd. Trimit date.

Problema este că în momentul în care tu ai astfel de companii într-o țară a cărui regim este unul cum este și cel din Rusia, este foarte probabil ca statul să intervină, să ceară companiilor din Rusia aceste date, iar rușii au o astfel de lege, care poate să oblige autoritățile ruse să solicite și să primească de la companii orice fel de informații și date din bazele lor de date. Putem considera că Rusia poate să aibă acces la toate informațiile pe care Kaspersky le colectează.

În al doilea rând, nu toate aplicațiile fac ceea ce spun că fac, unele iau foarte multe informații și sunt folosite pentru spionaj.” spune consultantul.

Nu sunt deloc de ignorat sunt atacurile asupra site-urilor instituțiilor publice din urmă cu câteva luni, fapt menționat și de premierul Nicolae Ciucă.

„Ţinând cont de o serie întreagă de atacuri cibernetice care au avut loc şi pe care le-am gestionat, este totuşi nevoie să suplimentăm măsurile. Astfel, pe baza sesizărilor şi a celor discutate cu specialiştii din domeniu care au constat foarte clar că softwarele ruseşti antivirus reprezintă un pericol pentru sistemele informatice publice, vom lua astăzi o decizie prin care să reglementăm cât se poate de practic protecţia sistemelor informatice”, a spus premierul în debutul şedinţei de Guvern.

Antivirusul pe care il utilizezi poate fi impotriva ta. Cum iti pot accesa hackerii computerul cu ajutorul lui

De ce au pariat instituțiile din România pe antivirus rusesc?

Instituțiile publice și locale din România sunt obligate prin lege să organizeze licitații pentru orice achiziție de felul acesta și să aleagă prețul cel mai bun atât timp cât produseul respectiv este conform cu cerințele prevăzute pe SICAP. Prin urmare firme precum Kaspersky, competitor global, în ceea ce privește sistemele antivirus, a intrat și a monopolizat cu multă ușurință piața de la noi.

” Kaspersky era unul dintre cei mai mari din lume, și un concurent redutabil al altor jucători, ce se întâmplă în acest moment este că există multe alte metode legale prin care Kaspersky se poate reinventa, să își creeze un sediu nou, să își refacă denumirea, acționariatul, și așa mai departe. Această lege este utilă, va lovi în cifra de afaceri a lui Kaspersky dar mă îndoiesc că va fi sfârșitul. Era prezent pe piața din România, și așa cum este și în motivarea legii, foarte multe instituții publice au chiziționat soft-uri rusești datorită prețurilor mici, erau practic obligați să cumpere aceste servicii rusești. Acum lege vine și interzice acest lucru.” a concluzionat Tudor Galoș.

„Specialiştii au constatat lipsa independenţei entităţilor ruseşti”

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, spune că în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, produsele şi serviciile de tip antivirus de la entităţi din Federaţia Rusă sau aflate sub controlul Federaţiei Ruse vor fi dezinstalate din sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice. Motivația este faptul că prin aceste aplicații se pot obține informații sensibile.

„Prin acest proiect legislativ ne propunem să interzicem achiziţionarea de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi provenind din Federaţia Rusă sau aflate sub controlul Federaţiei Ruse, în contextul războiului pornit de Federaţia Rusă asupra Ucrainei şi de ceea ce specialiştii au constatat şi anume lipsa independenţei entităţilor ruseşti care furnizează soluţii IT de instituţiile şi serviciile Federaţiei Ruse. De asemenea, în ceea ce priveşte produsele şi serviciile actuale, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii pentru care vom solicita procedură de urgenţă aceste servicii şi produse vor trebui deconectate, dezinstalate de la reţelele şi sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivel central şi de la nivel local”, a explicat Burduja.

Poziția celor de la Kaspersky

„Legile ruse menționate (cum ar fi SORM, legea Yarovaya etc.) nu impun pentru Kaspersky o obligație de a furniza informații către FSB. Acest lucru a fost confirmat de un expert de renume, independent, dr. Kaj Hober, profesor de drept internațional al investițiilor și comerțului la Universitatea Uppsala, Suedia. Acesta a efectuat o analiză și a comentat aplicabilitatea actelor legislative menționate, ale Federației Ruse, la Kaspersky și la activitățile companiei în Federația Rusă. Analiza este publică și disponibilă aici.

Relocarea stocării și procesării datelor pentru clienții europeni în Elveția, în afara jurisdicției ruse, fac astfel de încercări imposibile chiar și în teorie.”, se arată într-un comunicat transmis pe adresa redacției.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...