Meteorologii susțin că vremea se va menține capricioasă la sfârșitul săptămânii. ANM a anunțat prognoza pentru vineri, 5 iulie.
Vremea se anunță instabilă în acest sfârșit de săptămână. Meteorologii susțin că va fi capricioasă și în multe zone vor fi înnorări temporare și ploi torențiale. Temperaturile se mai domolesc puțin, însă, și coboară spre normalul perioadei.
După câteva zile de caniculă în majoritatea regiunilor, urmează ploi și vreme instabilă.
Vremea se anunță în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate și averse. De asemenea, se anunță și descărcări electrice, dar și intensificări ale vântului de scurtă durată în zonele de deal și de munte, în regiunile de sud-vest, nord-est și local. Cantitățile de apă vor depăși 35 de litri/mp și vor fi și condiții de grindină.
Temperaturile se apropie, însă, de normalul perioadei. Meteorologii susțin că începutul de iulie nu ar trebui să vină cu temperaturi de aproape 40 de grade, așa cum s-a întâmplat la începutul săptămânii.
Izolat vor fi ploi de scurtă durată care vor fi însoțite de descărcări electrice seara, în zona de vest și nord-vestul teritoriului României. Vântul suflă slab și moderat cu intensificări în regiunile din Est. Maximele preconizate pentru ziua de vineri, 5 iulie, sunt cuprinse între 23-36 de grade, iar minimele vor fi între 18-20 de grade Celsius.
Și în București, vremea este instabilă, cerul variabil și cu înnorări spre seară. Noaptea vor fi averse, intensificări ale vântului de scurtă durată și descărcări electrice. Maximele zilei sunt de 30 de grade Celsius, alături de averse de ploaie și furtuni puternice.
Noaptea, minima coboară până la 18 grade Celsius, alături de un cer senin.
ANM anunță că, până pe 14 iulie, temperaturile se vor menține aproape de normalul perioadei, cu valori în jurul a 30 de grade Celsius. După data de 14 iulie, însă, nu este exclus să reapară canicula.