ANM a emis cod galben de ploi și vijelii. Care sunt zonele vizate

Stefan Daniel 03.09.2019, 10:42
ANM a emis cod galben de ploi și vijelii. Care sunt zonele vizate

ANM a emis cod galben de ploi și vijelii valabil pentru anumite regiuni din țară. Acestea se vor manifesta pe o perioadă relativ scurtă de timp, dar meteorologii spun că va fi afectată o bună parte din țară. Avertizarea meteo este valabilă de azi, 3 septembrie, până miercuri, 4 septembrie. Îți spun în rândurile următoare care sunt județele aflate sub avertizare de cod galben și cât va dura atenționarea. În ceea ce privește temperaturile, se vor menține în continuare la valori ridicate în special la amiază, în mare parte a țării.

Cod galben de ploi și vijelii, marți – 3 septembrie

ANM a emis cod galben de ploi și vijelii. Care sunt zonele vizate

Avertizarea este valabilă în intervalul 3 septembrie, ora 13:00 – 04 septembrie, ora 10:00. În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaților Orientali și în Moldova, apoi local și în Transilvania. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp. Intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Județe vizate de codul galben: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Botoșani, Harghita, Neamț, Iași, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, dar și o parte din județele Prahova și Buzău.

Cod galben de ploi și vijelii, miercuri – 4 septembrie

ANM a emis cod galben de ploi și vijelii. Care sunt zonele vizate

Codul galben vizează și ziua de mine, în intervalul orar 10:00 – 23:00.

În Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul și sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Temporar, vântul va avea intensificări în sudul și în sud-estul țării, cu viteze la rafală, în general, de 45 – 55 km/h. Vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice și centrale.

Care sunt caracteristicile de bază ale unei avertizări Cod galben: în această categorie se încadrează următoarele fenomene meteorologice – vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă.  Acestea pot fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.

Urmăriți Impact.ro și pe