Andreea Marin, despre piedicile din carieră. Motivul pentru care nu a fost dorită la ştirile TVR

Badea Violeta 28.01.2022, 19:09

Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV din țara noastră. Vedeta s-a angajat în televiziune încă de la vârsta de 19 ani, lucru care o face să fie extrem de mândră de ceea ce a realizat până acum. Recent, diva a povestit cum au fost primele experiențe pe micul ecran și a dezvăluit piedicile de care s-a lovit. Iată de ce nu a fost dorită la știrile TVR!

Cine i-a fost alături în momentele grele Andreei Marin

Andreea Marin este, fără dar și poate, una dintre cele mai îndrăgite și iubite prezentatoare TV din țara noatră, însă puțini știu cum a debutat cariera vedetei. Fosta zână a surprizelor a debutat în televiziune la TVR Iași, la vârsta de doar 19 ani, fiind sprijinită de tatăl său.

Ulterior, Andreea Marin s-a mutat în Capitală și a continuat ca editor și prezentator al principalului jurnal de știri. Chiar și de la depărtare, părintele său i-a fost alături în momentele grele. De asemenea, vedeta a recunoscut că și bunicii săi i-au fost stâlp și au înconjurat-o cu multă dragoste.

„În momentele grele, alături mi-a fost tot timpul tata! Încă de la 9 ani el mi-a fost alături. Apoi, peste ani s-a căsătorit cu o femeie bună, îi spun “mamă”. Şi bunicii mi-au fost stâlp, am fost înconjurată de multă dragoste chiar dacă mama s-a pierdut.

Am avut astfel un mare avantaj, iubirea celor din jurul meu m-a ridicat, m-a făcut puternică. Am avut mereu încredere în mine. Am învăţat mereu din critici, nu le-am respins niciodată, ele mai ajută să evoluează.

Zilele trecute, i-am zis Violetei o poveste despre modestie! Poate ni se pare că avem totul, ca totul e frumos, dar mâine poate nu mai avem nimic. Cred că modestia e o valoare pe care toată lumea ar trebui să o aibă.”, a precizat Andreea Marin în cadrul unui interviu pentru DC News.

Andreea Marin a recunoscut că s-a simțit atrasă de un bărbat celebru
Andreea Marin

Criticile de care s-a lovit Andreea Marin

Andreea Marin a precizat că nu se consideră frumoasă, dar spune că întotdeauna a avut zâmbetul pe buze. Acest lucru i-a adus, la un moment dat, critici.

Vedeta a povestit că anumite persoane de la TVR nu o considerau potrivită pentru a prezenta știrile, fiindcă nu arăta suficient de serioasă.

„Da, am avut mereu o carismă aparte, nu mă consider frumoasă! Pentru această muncă din faţa ecranelor a fost un mare avantaj, da! Dar lucrul ăsta m-a incomodat la un moment dat.

Eram la ştiri, la TVR, aveam o fată dulce, trăsăturile erau de copii, uneori ştirile erau dure. Iar cineva a spus atunci: Fata asta nu are ce căuta la ştiri! Trebuie cineva care să arate mai serios. Din fericire, nu a contat părerea, am rămas la pupitrul ştirilor mult timp după.

Mă uit în urmă, dar nu atât de mult încât să mă las trasă în jos de trecutul meu! Sunt un Capricorn înrăit. Cred că 2022 va fi unul bun pentru mine”, a mai spus Andreea Marin.

Amintim faptul că vedeta și-a început aventura la „Surprize, surprize” în anul 1999, emisiune care i-a adus celebritatea în adevăratul sens al cuvântului.

Urmăriți Impact.ro și pe