După o perioadă lungă, în care s-a zvonit că Andreea Antonescu și soțul ei, Traian, nu mai formează un cuplu, cântăreața a dat în sfârșit cărțile pe față. Artista a recunoscut separarea de tatăl fetiței ei și a dezvăluit motivele care au determinat-o să ia această decizie. Cei doi mai au încă vreme să se răzgândească, având în vedere că încă nu s-a produs procedura de separare pe cale legală.
Andreea Antonescu și Traian Spak s-au căsătorit în urmă cu opt ani, după o relație de lungă durată. Cei doi, care au împreună o fetiță, au locuit în ultima vreme separat.
În timp ce bărbatul a ales tărămul american, unde s-a concentrat asupra afacerilor sale, cântăreața a revenit în țară pentru a se ocupa de cariera muzicală.
Timpul petrecut separat și distanța și-au lăsat amprenta asupra relației lor. Andreea Antonescu a confirmat, recent, separarea de soț și a vorbit despre motivele care i-au adus în acest pas.
„În momentul acesta, atât eu, cât și Traian suntem două persoane libere! Nu mai suntem implicați într-o relație, decizie pe care am luat-o împreuna încă de acum câteva luni. Între noi au rămas o relație de prietenie și… procedura birocratică!
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dându-mi seama că planurile noastre nu mai sunt comune, eu am decis să deschid subiectul, asta după ce am analizat situația pe toate părțile.
I-am spus sincer care este opinia mea legată de viitorul nostru ca relație, i-am explicat faptul că fiecare dintre noi are dreptul la a-și împlini visele, oricare ar fi ele.
Timpul petrecut separat – dezvoltat pe fiecare în direcții diferite, bănuiesc. Divorțul nu s-a pronunțat încă, acest proces amânându-se strict din lipsă de timp, amândoi fiind foarte ocupați pe plan profesional!”, a spus Andreea Antonescu pentru VIVA!.
Andreea Antonescu mărturisește că planurile diferite au determinat-o să nu mai amâne această decizie.
Vedeta se concentrează în prezent asupra carierei muzicale, iar de curând ea și Andreea Bălan au reluat proiectul Andre, care s-a bucurat în trecut de un succes uriaș.
„Nu pot spune că am simțit neapărat că mariajul a început să scârțâie, mai degrabă consider că, în timp, țelurile noastre s-au schimbat, nu mai sunt comune.
Dacă eu mă văd trăindu-mi viața și în America, dar și în România, Traian se regăsește doar în State! Nu mi se pare corect sau normal să-i cer să se adapteze stilului meu.
La urma urmei, fiecare dintre noi are dreptul de a lua propriile decizii și de a trăi liber, după bunul plac”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.