Andra a rămas cu gura căscată la Românii au talent. ”Uite, vine fiică-mea”. Ce a urmat pe scenă

Iancu Andreea 01.03.2021, 20:40

Pe scena Românii au Talent a ajuns un îngeraș de fetiță, de numai 4 ani și 3 luni, care a adus zâmbetul pe buze și uimirea în privire tuturor, după prestația sa. Andra a rămas cu adevărat cu gura căscată după numărul micuței, care a cucerit cu naturalețea și pasiunea sa inedită. Cel mai tânăr concurent din cadrul show-ului de talente a venit cu o surpriză pentru fiecare dintre membrii juriului.

Andra, cu gura căscată după numărul micuței Anastasia, pe scena Românii au Talent

Nici nu a pășit bine pe scenă, că Anastasia Ursu s-a remarcat încă din culise, acolo unde dialogul cu Smiley și Pavel a fost auzit până la masa juriului. Cu multă încredere în ea, copila de numai 4 anișori a reușit să îi cucerească pe toți de la primul zâmbet. Andra, cunoscută pentru slăbiciunea sa pentru copii, a rămas cu gura căscată după prestația fetiței din Chișinău.

Aoleu, auzi, vine fiică-mea! Sau, cel puțin, una ca fii-mea așa, șefă. Vine un copil șef. Bebe șef, a remarcat Andra înainte ca micuța să pășească pe scenă.

Copila, extrem de dezinvoltă pentru vârsta sa, a cucerit audiența show-ului de talente. Cu zâmbetul său molipsitor, o voce jucăușă și o privire pătrunzătoare, Anastasia Ursu, a avut o prestație care a impresionat. Copila a ales să recite două poezii, apelând la talentul său actoricesc, ce pare a fi înnăscut.

Mă numesc Anastasia Ursu. Eu nu am talent, eu am pasiune. Pasiunea mea este să recit poezii. Știu multe, dar pe canalul meu de Youtube am 800. N-aveam nici un an când spuneam poezii. Eram mică, mică, a mărturisit cu inocență concurenta.

Anastasia Ursu a cucerit juriul show-ului de la PRO TV
Anastasia Ursu a cucerit juriul show-ului de la PRO TV

Dialoguri savuroase între micuță și jurați. “Florin, ce, te-ai emoționat de poezii?!”

Numărul fetiței a fost unul extrem de emoționant. În contradicție cu apariția angelică, poezia recitată de Anastasia a avut o încărcătură specială, amintind de problemele apăsătoare cu care se confruntă multe familii moderne. Totuși, cea de-a doua poezie expusă pe concurentă s-a apropiat mai mult de vârsta sa. Ambele au dezvăluit capacitatea fetiței de a memora, dar și de a trăi fiecare vers recitat.

Andra, cineva mi-a spus că ție îți plac copiii.

Vai, dar ce îmi plac copiii. Anastasia, să știi că apreciez foarte mult că un copil de vârsta ta învață poezii așa de grele dar să știi, că în același timp, tu ești atât de drăguță încât dacă spui o poezie din asta super drăguță. Cățeluș cu părul creț dacă spuneai eu eram la fel de încântată de prestația ta, a remarcat Andra la finalul prestației micuței.

Eu cred că Anastasia are o poezie pentru fiecare subiect, a remarcat și Andi înainte de a-i oferi un Da.

La fel de savuros a fost și dialogul dintre Anastasia și Florin Călinescu. Chiar dacă juratul și-a început discursul criticând alegerea poeziei, deloc potrivită pentru un copil de 4 ani, micuța a reușit să îl înmoaie pe maestru.

Florin, ce, te-ai emoționat de poezii?! Ai știut că am să vin? Te-ai emoționat?, l-a întrebat Anastasia pe maestru, cu zâmbetul pe buze.

Toate tragediile din poezia spusă de tine nu aparțin vârstei tale. Tu trebuie să te bucuri de tine, de familia ta, de copilărie, de joacă. Și sunt un miliard de poezii potrivite vârstei tale.

Mama mi-a ales această poezie.

Nu a făcut bine, a fost schimbul de replici dintre concurentă și jurat.

Și Alexandra Dinu a menționat faptul că alegerea versurilor nu a fost tocmai inspirată, mai cu seamă că există o mulțime de poezii specifice copilăriei. Cu toate acestea, toți cei patru au apreciat prestația micuței și au trimis-o mai departe în competiție cu patru de Da.

Când vezi o fetiță de patru ani recitând poezii cu o încărcătură emoțională atât de mare, sincer, nu știi la ce să te gândești mai întâi. Să remarci capacitatea ei de a reține textul sau să te întrebi dacă alegerea e potrivită pentru vârsta ei. De aceea, cred că este responsabilitatea noastră să îi ajutăm în alegerea textelor și a mesajelor pe care le transmit. Sunt atâtea poezii cu cățeluși, pisici pe care le poți spune doar la vârsta asta. Alea grele mai pot aștepta câțiva ani, a remarcat și Alexandra Dinu la finalul prestației.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI