Anchetă la DIICOT Ploieşti. Mai multe avioane aparţinând MApN ar fi suferit deteriorări după folosirea unui combustibil neconform

Elena Avramescu 06.10.2022, 07:24
Anchetă la DIICOT Ploieşti. Mai multe avioane aparţinând MApN ar fi suferit deteriorări după folosirea unui combustibil neconform

Mai multe avioane ce aparţin Ministerului Apărării Naţionale au suferit deteriorări după folosirea unui combustibil neconform livrat de o firmă în care sunt implicaţi doi cunoscuți oameni de afaceri, astfel că fost afectată securitatea naţională. În acest sens, procurorii DIICOT Ploieşti au decis să efectueze mai multe cercetări.

Avioane MApN deteriorate, din cauza unui combustibil neconform

În acest dosar sunt vizați și oamenii de afaceri Cristian Berendel şi Dan Florin Berendel. În plus, în motivarea Curţii de Apel Ploieşti din iulie 2021, s-a respins propunerea DIICOT Ploieşti de arestare a celor doi oameni de afaceri, dar în sarcina acestora s-au reţinut următoarele infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi acte de diversiune, respectiv instigare la săvârşirea aceloraşi fapte.

Se pare că această grupare infracțională organizată a funcţionat pe cinci paliere, iar membrii acesteia au avut roluri bine definite.

„Ca urmare a folosirii acestui combustibil, anumite avioane aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au suferit deteriorări. Din cercetările efectuate în cazul reparaţiilor efectuate, a cauzelor care au generat aceste efecte nefaste, a rezultat că s-a adus atingere integrităţii aparatelor de zbor respective reparate la SC Aerostar.

Sunt declaraţii de martor care arată defecţiunile tehnice survenite ca urmare folosirii acestui combustibil, a valorii conţinutului combustibilului care au dus la aceste degradări. Toate aceste lucruri au avut un impact major în detrimentul securităţii naţionale.

Este evident că, în măsura în care avioane militare au suferit astfel de defecţiuni şi au avut perioade de inactivitate, aceste aparate având şi rol de apărare a ţării şi mai mult, rol strategic, România fiind şi membru NATO, această condiţie a fost îndeplinită şi au fost îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de diversiune”, se găsim menționat în documentul citat.

Mai multe avioane apartinand MApN ar fi suferit deteriorari
Avioane MApN

Astfel că în baza unui contract încheiat în februarie 2018, se pare că firma în care ar fi implicaţi Cristian Berendel şi Dan Florin Berendel a furnizat combustibil de aviaţie către MApN.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„S-a învederat că, la data de 27.02.2018 … a încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale, pentru o perioadă de patru ani, acordul cadrul cu nr. A1784 prin care operatorul economic urma să furnizeze combustibil turboreactor de aviaţie către beneficiar, reprezentat de unităţi militare din subordine.

S-a convenit livrarea a două tipuri de carburant (kerosen), respectiv Jet Al şi Jet Al Premium. Durata totală a acordului cadru a fost de aproximativ 4 ani, cu începere de la data de 01.03.2018 şi până la data de 31.12.2021”, potrivit sursei citate.

Mai mult, diferenţa între cele două tipuri de carburanţi se referă la nivelurile impuse cu privire la trei parametri. Astfel că atât carburantul tip Jet Al, cât şi carburantul Jet Al Premium trebuie să conţină doi aditivi obligatorii. S-a aflat ulterior că acest combustibil era de import, mai precis din Grecia şi Turcia.

Se pare că procurorii au reţinut inducerea în eroare a reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale, fiind creat un prejudiciu de 32.553.147,19 lei. Momentan, dosarul se află încă în faza de urmărire penală la DIICOT Ploieşti.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...