Anca Serea și Adi Șină sunt de 11 ani împreună, au șase copii (patru ai lor, doi din prima căsnicie a vedetei tv) și se iubesc ca-n prima zi. Fosta prezentatoare a știrilor sportive de la Prima TV ne-a mărturisit care este regula principală a căsniciei lor și cum au ajuns să se certe foarte rar, deși în trecut o făceau frecvent.
Anca Serea și Adi Sină formează unul dintre cele mai stabile cupluri din showbizul autohton. Ea e vedetă tv, el cântăreț și deși au două meserii solicitante, căsnicia lor merge la fel de bine ca la început. S-au căsătorit în noiembrie 2015, după patru ani de relație și au șase copii (patru ai lor și doi din prima căsniciei a Ancăi Serea cu Filip Poplingher, decedat în anul 2010). Fosta prezentatoare de la Prima TV a mărturisit pentru impact.ro care este regula de bază pentru o relație fericită.
„Regula principală e să nu se culce pe-o ureche nici femeia, nici bărbatul. Altfel ne plafonăm, ne plictisim… Pentru mine e foarte important să mă țină în priză și să știe ce să facă. E un partener cu care nu mă plictisesc niciodată. Găsim tot timpul să facem ceva împreună, sau să mă agite cu ceva, chiar să mă și enerveze uneori.
Noi suntem foarte diferiți, suntem structurați diferit și ne completăm foarte bine, ăsta cred că e un secret. În rest nu gândim la fel sub nicio formă. Numitorul comun sunt familia și copiii, dar nu e simplu deloc. Încă mai există atracție, avem 11 ani împreună, suntem foarte bine. Avem și perioade și perioade, dar în general suntem ok. Ne-am maturizat, avem și o vârstă, el face 45 . Una e la 25-30, alta e acum”, a declarat vedeta tv pentru impact.ro.
Anca și Adi s-au întors, recent, dintr-o mini-vacanță în doi, la Viena. Deși au șase copii, potrivit mărturisirilor vedetei, cei doi își fac mereu timp să plece și singuri, pentru a-și putea acorda toată atenția unul celuilalt.
„Ne iubim, încă mai există pasiunea aia, și ca să ne întâlnim la mijloc, trebuie să facem niște eforturi. Am fost la Viena, numai noi doi, de miercuri până sâmbătă noaptea. El a insistat, eu nu prea voiam, avusesem o perioadă în care am fost ruptă de oboseală. Trebuie însă să mai facem și din astea”, ne-a mai spus bruneta.
Cei doi soți au găsit și soluția pentru ca cei cinci copii (fiul cel mare al vedetei, David, e plecat la studii în străinătate) să rămână pe mâini bune cât timp ei sunt plecați în doi, în mini-vacanțe.
„Copiii au rămas cu bona, sunt foarte buni, speciali, foarte înțelegători, nu e nicio problemă. Plecăm doar 3 zile, nu lipsim prea mult. În general, rămâne și mama cu ei”, a completat aceasta.
Anca nu ne-a ascuns nici faptul că soțul său este cel care cedează primul la o ceartă.
„Adi cedează primul, de obicei. Dar noi ne certăm foarte, foarte rar, am evoluat foarte mult față de acum ceva ani. Ne-am dat seama ca avem toate motivele să ne înțelegem, să tragem amândoi în aceeași direcție”, a mai spus fosta prezentatoare de la Prima TV.