Anastase Dragomir, inginerul care a inventat scaunul catapultabil al aeronavelor militare supersonice. E folosit azi în întreaga lume

Deși România nu a fost niciodată o forță a aviației mondiale, în strictul sens al cuvântului, are trecute în cartea de onoare a umanității nume celebre de pionieri ai cuceririi văzduhului. Au intrat în legendă Aurel Vlaicu, cel care cu avionul construit de el, Vlaicu II, câștiga în 1910 premiul I la un miting aviatic desfășurat la Aspern, Austria. Acolo unde l-a avut în postura de concurent pe cel mai renumit pilot al vremii, francezul Roland Garros.

Apoi, Traian Vuia, autorul primului zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Se întâmpla în 1906. L-a completat Henri Coandă, academician și inginer aeronautic, inovator, inventator și descoperitor al efectului ce îi poartă numele. Acestor geniali oameni de știință li s-a adăugat numele altui român ce avea să intre în istoria tehnicii internaționale, după ce a inventat scaunul ejectabil pentru salvarea piloților și a pasagerilor în caz de accidente, dispozitiv utilizat și azi la avioanele supersonice.

Ideea genială și brevetul aferent

Anastase Dragomir, căci despre el este vorba, s-a născut la data de 6 februarie 1896 la Brăila, într-o familie cu șase copii. A făcut școala în orașul natal și a urmat cursurile Politehnicii, pasionat fiind de aviație. După facultate a plecat în Franța unde a lucrat o vreme la mai multe uzine de avioane. Aceasta a fost perioada în care i-a venit ideea perfecționării unui sistem pentru salvarea piloților și a pasagerilor în caz de accidente aviatice. Întâiul pas către invenția sa l-a făcut în 1928, în Franța.

Pe 3 noiembrie a acelui an a depus cererea de brevet numită „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne” (n.r. Nou sistem de montaj al parașutelor în aparatele cu locomoție aeriană). La realizarea premierei tehnice, Anastase Dragomir a fost ajutat de un alt român, Tănase Dobrescu.

Așa cum era descrisă oficial în brevetul obținut în aprilie 1930, invenția însemna „un nou sistem de parașutare din aparatele de locomoție aeriană, fiecare pasager având o parașută  proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel încât parașuta, împreuna cu pasagerul instalat pe scaun, sa treacă printr-o deschizătură a podelei”. Operațiunea tehnică era menită să ofere un plus de siguranță tuturor oamenilor aflați în aparate de zbor.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Invenția românului nu s-a bucurat într-o primă fază de succes în rândul companiilor aviatice ce au ezitat să investească în creația gândită de el. Abia după îndelungi insistențe, românul a reușit să obțină finanțarea necesară pentru construirea cabinei catapultate. Sistemul, unul destul de costisitor la acea vreme, a fost construit în mărime naturală după planurile românului abia în 1931.

Invenția în sine a fost experimentată pe 28 august 1929 în apropierea aeroportului parizian Orly. Cabina catapultabilă a fost montată într-un avion Farman pilotat de Lucien Bossoutrot, care la acea vreme, deținea recordul de durată a unui zbor fără escală și unul dintre cei mai titrați aviatori din lume. Prima punere în practică a invenției a constituit un succes uriaș, iar numele românului a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume a aviației. Apoi, a repetat experimentul şi în România, pe Aeroportul Băneasa. Toată lumea a rămas admirativ impresionată. S-a luat în consideraţie, s-a discutat, dar nu s-a finalizat. Pentru că ar fi complicat construcţia aparatului de zbor.

Un nou brevet

Întors în România, Dragomir a repetat demonstrația pe Aeroportul Băneasa, încercarea dovedindu-se încă o dată un succes. Toată lumea a rămas admirativ impresionată. S-a luat în consideraţie, s-a discutat, dar nu s-a finalizat. Pentru că ar fi complicat construcţia aparatului de zbor. A luat decizia de a rămâne în țară pentru a-și perfecționa sistemul de salvare. Vreme de câțiva ani și-a continuat cercetările și în anul 1950 a obținut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658/1950, pentru  invenția „Celula parașutată”. Era, de fapt, un scaun detașabil și ejectabil vertical, prevăzut cu două parașute, dintr-o aeronavă sau din orice  tip de vehicul, conceput a fi utilizat numai în cazuri de urgență și, care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată a actualelor scaune ejectabile.

În brevetul oficial, realizarea tehnică era descrisă în felul următor : „folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, folosirea unei cabine etanșe sau semietanșe, în funcție de efectuarea zborului la anumite înălțimi, și folosirea pentru cabinele semietanșe a unui dispozitiv mecanic care să permită, în caz de nevoie, debitarea oxigenului si aerului necesare vieții”. Şi-a continuat demersurile care aveau în vedere construirea în România a unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile pentru pasageri.

Un deceniu mai târziu, Anastase Dragomir obținea încă un brevet, cu numărul 41424/1960, ce trata construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor. Ideea inginerului român avea să se concretizeze prin apariția la noile tipuri de avioane supersonice militare a scaunului ejectabil.

„Anastase Dragomir s-a gândit la securitatea pasagerilor, el de acolo a plecat. În mare, a creat o celulă. Scaunul era într-un cadru metalic, fixat în avion şi, în momentul în care erau probleme, se putea ejecta. Se elibera scaunul prin partea inferioară a avionului şi exista o paraşută, care există acum, şi pe avioanele ultrauşoare în acelaşi sistem”, afirma într-un interviu scriitorul și istoricul în aeronautică, Dan Antonoiu.

„Un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”, scria în brevetul numărul 678.566, emis de statul francez pe 2 aprilie 1930.

Invenţia a fost experimentată prima dată pe 28 august 1929, la Paris. Din nefericire, invenția sa a fost îngropată în ignoranță și uitare. A rămas doar un simplu brevet. Abia în 1940, ideea românului a fost preluată de compania Heinkel, din Germania, care a montat primul scaun ejectabil din istoria aviaţiei, pe modelul „He 280”. Apoi, odată cu apariţia avioanelor supersonice, aproape toate aparatele de vânătoare au fost dotate cu astfel de „capsule de salvare”. Astfel, inginerul nu s-a bucurat de niciun avantaj de pe urma realizării sale tehnice, deoarece majoritatea companiilor aviatice s-au inspirat din munca românului, dar au conceput dispozitive proprii de ejectare. Cu toate acestea, scaunul inventat de român a salvat mii de vieţi în ultimii aproape 100 de ani.

Contribuţia lui Anastase Dragomir la dezvoltarea industriei aeronautice a fost recunoscută în întreaga lume, iar românul este considerat precursorul scaunului ejectabil. Anastase Dragomir a murit în 1966, la Bucureşti, la vârsta de 69 de ani. O replică a scaunului ejectabil inventat de inginerul român a fost expusă la un mall bucureștean, alături de alte invenţii româneşti care au schimbat lumea. Printre acestea se numără avioanele concepute de Coandă, Vuia, Vlaicu, stiloul creat de Petrache Poenaru și penicilina descoperită de Victor Babeş.