Situația bugetară a României este un dezastru, veniturile fiscale în PIB sunt sub 30%, iar inflația a ajuns la 13,8%. Peste previziunile sumbre ale BNR privind inflația, care nu s-ar opri din evoluție cel puțin până în aprilie 2023, este posibil ca în perioada următoare să apară noi măsuri fiscale.
Nici de la Comisia Europeană nu sunt semnale pozitive. În raportul de primăvară privind previziunile economice pentru statele Uniunii Europene, CE a redus la 2,6% estimările privind creşterea economiei României în 2022, de la 4,2% înainte de războiul din Ucraina. Potrivit datelor CE, inflaţia va atinge 8,9% până în decembrie 2022, iar deficitul bugetar ar urma să scadă de la 7,5% din PIB în 2022 la 6,3% în 2023.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, spune că urmează o modificare a Codului Fiscal, iar printre măsurile care ar urma să fie anunțate în iunie ar fi o reașezare a impozitelor pentru a crește colectarea la bugetul de stat, dar fără o creștere a taxelor. El readuce în actualitate și impozitul diferențiat, mărul discordiei și în trecut între PSD și PNL, care susține cota unică.
Am încercat să aflăm de la analiști economici dacă este necesară o majorare a taxelor și impozitelor în acest an, dar și ce efecte ar avea reducerea TVA și o impozitare progresivă.
Analistul economic Petrișor Peiu spune, că, din cum arată datele privind veniturile încasate de stat, pare că este o necesitate creșterea impozitelor și taxelor. România este acum în urma Bulgariei, Ungariei și Poloniei la veniturile colectate din taxe și impozite.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Nu reușim să strângem la bugetul statului decât foarte puțin, adică mult mai puțin decât alte state. Media europeană este undeva pe la 40% și noi suntem pe la 32-33%, dar unde intră și fondurile europene. Altfel, fără fondurile europene, doar din venituri fiscale, am fi undeva pe la 27%”, explică analistul.
Iar colectarea veniturilor bugetare, crede Petrișor Peiu, este doar o parte a problemei, pentru că în ultima perioadă s-au acordat scutiri care au scăzut baza impozabilă. Acum, sunt scutiți de plata impozitului pe venit angajații din construcții și unii angajați din IT și cercetare, iar din iunie se vor adăuga pe listă și muncitorii din agricultură și industria alimentară.
”Este clar că undeva este o problemă. Cred că este și pe partea de colectare, dar este și legată de foarte multele excepții care s-au acordat în România”, a precizat Petrișor Peiu.
Social-democrații insistă cu impozitarea progresivă, subiectul fiind adus din nou în actualitate de liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Tema nu este o noutate pe agenda PSD, dar dacă în trecut o prezenta ca pe o dreptate socială, ca pe o modalitate de a lua de la bogați pentru a da la săraci, acum, argumentul este de ordin economic: să aducă mai mulți bani la bugetul de stat.
”Cam toate partidele social-democrate vor asta. Nu cred că este neapărat o idee rea sau care ar bloca avântul economiei. Singura problemă este că nu ști cine ar putea să îl administreze, pentru că noi avem o calitate mai puțin grozavă a birocrației de la ANAF și nu știu dacă s-ar descurca să administreze un impozit progresiv”, spune analistul.
Opțiunea pentru un astfel de impozit este una politică, susține Petrișor Peiu.
”Există state care au succese remarcabile cu impozitul progresiv și altele care au succese la fel de remarcabile cu cota unică. Numai să poți să și administrezi această opțiune”, a adăugat analistul.
Trebuie însă menționat că nici cota unică nu mai este chiar unică, în condițiile în care sute de mii de angajați beneficiază de scutiri și derogări la plata dărilor către stat.
Analistul Adrian Codîrlașu, vicepreședintele Asociației CFA România, este de părere că impozitarea progresivă descurajează clasa de mijloc și munca intelectuală.
”Oricum, și pe cota actuală, cine câștigă mai mult, plătește mai mult, pentru că i se aplică aceeași cotă la un venit mai mare. Impozitarea progresivă ar descuraja munca și deja suntem într-o situație în care România are nevoie de lucrători, pentru că acum se pleacă din România, principala motivație fiind salariul. O cotă progresivă ar descuraja munca și chiar ar duce la o plecare mai mare din România”, a spus analistul, pentru impact.ro.
El a menționat că acum sunt extrem de multe scutiri de taxe și impozite, iar aici ar putea interveni statul, pentru că o scutire înseamnă că sunt puși ceilalți să plătească pentru a aduna suficiente venituri la buget.
Reducerea TVA nu ar fi o variantă bună pentru România în prezent, a atenționat consilierul de strategie de la Banca Națională a României, Adrian Vasilescu.
Adevărul este că TVA se dovedește singurul impozit care se strânge în cantități suficiente, iar o reducere a acestei taxe ar însemna o scădere drastică a veniturilor la bugetul de stat.
”Pe primele trei luni, a crescut încasarea de TVA cu 40%, de vreme ce la impozitul pe venit suntem la 8%, la contribuțiile pentru asigurări pe la 9%. Deci înclin să cred că nu poate să facă facță bugetul unei scăderi de TVA”, spune analistul Petrișor Peiu.
În timp ce populația și industria au lunar facturi tot mai mari la energie, scumpirile au adus profituri istorice companiilor. Iar statul român este cel mai mare câştigător al acestor scumpiri.
Analistul Petrișor Peiu susține că situația se datorează faptului că politicienii au favorizat companiile producătoare de gaze și electricitate, în detrimentul restului economiei.
”Asta ține tot de decizia politică. Așa au considerat guvernele de anul trecut că este bine să fie condusă țara. Astea sunt rezultatele”, spune Petrișor Peiu.
Peste 4o% din inflație se datorează prețului la Energie, susține liderul PSD, Marcel Ciolacu, care vorbește de o posibilă analiză până la anunțarea noilor măsuri fiscale.
Analistul Petrișor Peiu spune că, indiferent de câte analize s-ar face, concluzia este aceeași, că restul economiei a trebuit să crească prețurile după ce companiile din energie au scumpit gazele și electricitatea.
Consilierul BNR Adrian Vasilescu spune că, din datele de acum, maximul prognozat al inflației va fi de 14 la sută la sfârșitul anului.
Analistul economic Petrișor Peiu crede însă că inflația va fi însă mai mare, în condițiile în care în aprilie a ajuns la 13,8%.
”În raportul privind inflația al BNR așa este, dar dacă am citi raportul, am vedea că nu este luată în calcul evoluția din aprilie, deci cred că va fi mult peste ce spune. Sutnem deja la 13,8%, este greu de crezut că ne vom opri la o inflație de 14%”, a completat Peiu.