EXCLUSIV Analia Selis, totul despre divorț! Câte a îndurat de la bărbatul pe care l-a iubit 17 ani

Simona Ecovoiu 30.11.2020, 17:33
EXCLUSIV Analia Selis, totul despre divorț! Câte a îndurat de la bărbatul pe care l-a iubit 17 ani

Analia Selis, totul despre divorț! Vestita solistă Analia Selis (43 de ani), născută în Argentina și stabilită în România, după căsătoria cu violoncelistul Răzvan Sima, a anunțat recent divorțul de bărbatul pe care l-a iubit preț de 17 ani. Ea ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru impact.ro, motivele care au dus la separare. Analia răsuflă ușurată că a trecut cu bine peste coronavirus, boală de care nu a scăpat nici ea, deși susține că a luat toate măsurile de protecție.

Analia Selis, totul despre divorț

Zâmbești din nou, vorbești cu mai multă detașare despre despărțirea de tatăl copiilor. Cum e să fii din nou burlăciță? Cum te răsfeți? Ai mai mult timp liber pentru tine?

Sunt bine, foarte bine. Cum este? Liniște și pace, trăiesc în cel mai liber mod posibil, am o viață frumoasă și nu îmi doresc să am o altă viață. Cu siguranță, am mai mult timp liber deoarece copiii merg la tatăl lor. Fac CrossFit, mă întâlnesc cu prietenii, stau și acasă singură, ador să fiu cu mine!

Crezi că mai există dragoste după un divorț? Îi vei da voie inimii să se îndrăgostească din nou?

Cum să nu! Iubire există, oricând, când o ai în interiorul tău. Îmi trăiesc viața cât se poate de liber, fără să judec și fără să am așteptări de la viață, să vină ceea ce trebuie să ajungă în viața mea! Știu că vor fi numai lucruri și oameni frumoși.

”Dacă nu există respect, principii, bun-simț, atunci se termină totul, nu numai iubirea, totul!”

Analia Selia, totul despre divort
Analia și Răzvan, la nunta lor

Cum e Analia ca soție? Unde crezi că a fost (daca a fost) partea ta de vină în căsnicie? De ce se despart cuplurile aparent rezistente? Știai că iubirea nu vă dura o veșnicie…

Mă consider un om bun, cu principii, coloană vertebrala, respectuos, așa am abordat căsnicia mea tot timpul. Cred (ferm) că am procedat cu fostul meu soț într-un mod cât se poate de corect de la cap până la coadă. Oamenii au nevoie să caute tot timpul un vinovat, eu nu cred în acest aspect. Trăim într-o viață în care oamenii procedează bine sau rău cu noi și noi avem tot timpul puterea să permitem sau nu acest lucru. Nu știu de ce se despart cuplurile, eu m-am despărțit de Răzvan pentru că el a ajuns să fie, într-un fel care, după principiile mele, nu era de acceptat în viață. Iubirea durează o veșnicie când o ai înăuntru și o hrănești cu un tratament bazat pe respect, principii, bun-simț, atunci ea eventual se schimbă, dar nu se termină niciodată.

Dacă nu există respect, principii, bun-simț, atunci se termină totul, nu numai iubirea, totul! Ajungi să te usuci de toate sentimentele posibile, sentimentele bune sau rele, dar lucrul ăsta nu trebuie privit că un eveniment trist, este doar o fantastică consecință a unui tratament bazat pe minciună, lipsă de respect, lipsa de umanitate, lipsa de bun-simț. Când corpul și sufletul tău trec printr-o atrofiere sentimentală datorită lipsei de umanitate înseamnă că ești o persoană cât se poate de obiectivă.

Ai fost căsătorită  cu un român, de dragul căruia ai venit în România, țară în care ai devenit o vedetă de top. Cum te-a cerut de nevastă?

Prea frumos că să ne aducem aminte după o despărțire atât de urâtă.

Bărbații argentinieni sunt mai romantici decât cei români?

Sunt bărbați și femei romantici peste tot, așa cum sunt și bărbați și femei mai puțin romantici, peste tot.

Cât de greu ți-a fost să înveți limba română? Ai avut profesor?

Nu mi-a fost greu, am avut ambiție și dorință mare de a învață. Am învățat singură atunci. Sunt multe expresii pe care nu le pot pronunța corect și las să se audă tot timpul accentul inconfundabil latino-american.

 Cum te descurci cu micuții tăi, ce pasiuni au?

Foarte bine, avem o viață minunată toți trei, în care învățăm unul de la altul tot timpul. Ei sunt mici muzicieni, foarte talentați, iubitori de sport și de mișcare.

La vreme de pandemie, când nu sunt concerte, cum te descurci pe plan financiar?

Nu este ușor, dar ne descurcăm destul de bine.

”Un bărbat nu va trebui să învețe tango pentru mine, ca să îl  iubesc”

Adori tango-ul. E obligatoriu ca bărbatul care te iubește să știe tango?

Tangoul este ceea ce eu sunt în momentul de față. Este acel drum din care nu mă voi întoarce niciodată. Tangoul nu este doar romantic, este pasional, este nebun, este vesel și șmecher. Sub nici o formă nu bărbat nu va trebui să învețe nici tango și nici nimic pentru mine, ca să îl  iubesc. Sub nici o formă nu trebuie să iubească tangoul, ca să îl iubesc. Iubirea ține de alte lucruri mult mai profunde, decât ca un cuplu să iubească același lucruri.

Ce vei face cu verigheta după divorț? O vei topi, o vei păstra, o vei vinde?

Habar nu am, nu o mai port de mult timp.

”Sub nici o formă nu ne mai împăcăm. Nu mai sunt capabilă să simt nimic pentru Răzvan”

Încă nu ați divorțat. E vreo șansă să vă împăcați?

Sub nici o formă. Nu mai sunt capabilă să simt nimic pentru Răzvan.

De când n-ai mai fost în Argentina? Cum e viața acolo, în pandemie?

Nu am mai fost de mult timp. Trebuia să merg cu copiii acum, în decembrie. Îmi e teribil de dor de tot, dar nu numai de Argentina, pandemia mi-a luat multe lucruri și oameni de care îmi este dor. În Argentina situația este foarte gravă.

Ce-ți place în România? Ți-ai făcut prieteni?

Îmi place viața pe care o am aici. Am o viață minunată, plină de lucruri, locuri și oameni frumoși.

Ce surprize muzicale ne pregătești? Filmezi pentru vreun post tv?

De Sărbători, nimic. Nu avem colinde în stil de tango, dar pentru 2021 pregătesc un “Piazzolla Simfonic” 2021 fiindcă este an aniversar, 100 de ani de la nașterea lui Piazzolla și îl voi sărbători tot anul, așa cum se cuvine. Sper să mă lase pandemia.

Vin Sărbătorile. Cum te pregătești și unde le vei petrece? Știi să prepari sarmale sau cozonaci?

Copiii vor fi de Crăciun cu tatăl lor, iar de Revelion vor fi cu mine. Nu am făcut vreun plan, deocamdată, pentru că aștept să văd ce se va întâmpla până atunci cu situația Covid. Dar nu ne trebuie mult să fim fericiți și să ne organizăm peste noapte cel mai frumos Revelion posibil. Nu gătesc românește, de fapt nu prea gătesc mult, nu îmi place, dar la nevoie pot să fiu inspirată și să gătesc destul de decent.

În casă, în ce limbă vorbești cu micuții tăi: în spaniolă sau în română?

În spaniolă.

Ai avut coronavirus. Cum te simți?

Am încercat să mă feresc cum se ferește țoată lumea, dar presupun că virusul umblă peste tot așa că l-am luat și noi. Din fericire, copiii au fost asimptomatici, iar la mine a trecut doar cu durere musculară, pierdere de miros și de gust. Dar a trecut și suntem sănătoși.

Analia l-a venerat pe Maradona: ”A fost pentru noi un om mare care, dincolo de viața distructivă, pe care a avut-o în ultimii ani, ne-a umplut anii de bucurie și de mândrie”

Solista, născută în Argentina, a postat un mesaj pe conturile sociale, în care și-a exprimat admirația pentru Maradona, considerat cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020: ”De la grădiniță și până la sfârșitul liceului am fost la o școală religioasă de fete. La fiecare 4 ani se monta în curtea școlii un ecran imens, ca să putem urmări Mondialul de fotbal, toate meciurile, iar când juca Argentina nu mergeam la școală pentru că se considera că un astfel de eveniment trebuie petrecut în familie. Așa trăim noi, argentinienii, fotbalul. De mică mă jucam și eu cu băieții din cartier, în școală am jucat pentru campionatul intern de fotbal, care se organiza pe vremea mondialelor”, a scris ea, pe Facebook.

Analia își amintește cu nostalgie cum era sărbătorit regretatul sportiv: ”Maradona a fost pentru noi un om mare care, dincolo de viața distructivă, pe care a avut-o în ultima vreme, ne-a umplut anii de bucurie și de mândrie. Azi, când un prieten mi-a spus că a murit Maradona mi-am adus aminte de copilăria și de adolescența mea când, după fiecare meci câștigat, ne duceam în piața centrală din Tucuman, ca să sărbătorim alături de mulțimea cu care împărtășeam iubirea pentru Maradona și pentru fotbalul argentinian”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Tags:
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...