ANAF, anunţ pentru românii cu bani în conturi Revolut. Se credea altceva până acum despre platformă

Ioana Bucur 28.06.2022, 18:12
ANAF, anunţ pentru românii cu bani în conturi Revolut. Se credea altceva până acum despre platformă

Cu doar câteva zile înainte de debutul controalelor la conturile românilor, programat pentru data de 1 iulie, șeful ANAF a făcut un anunț important pentru contribuabilii cu bani în conturi Revolut. Lucian Heiuș a explicat că, de fapt, ceea ce era prezentat ca informație despre celebra platformă este un mit. Vești proaste pentru cei care sperau că pot păcăli Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Șeful ANAF, despre românii cu bani în conturi Revolut

De când a intrat pe piața de la noi din țară, Revolut a câștigat, de la an la an, tot mai mulți clienți. Despre celebra platformă a vorbit recent și șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Cu doar câteva zile înainte de 1 iulie, data la care ANAF va începe controale masive la conturile românilor, Lucian Heiuș a transmis că a semnat la începutul acestei săptămâni delegări de competență pentru a se putea demara controale la 140 de mari contribuabili din România.

Șeful Fiscului a mai spus că orice sumă de bani care circulă printr-un cont lasă urme, iar ANAF va putea vedea tot, chiar și în cazul celor care au încasat bani printr-o platformă precum Revolut, desființând un mit care circula în rândul utilizatorilor.

Întrebat dacă ANAF știe dacă o persoană din România a încasat bani prin Revolut și alte aplicații similare, Lucian Heiuș a spus:

„Bineînțeles că știe. Revolut deja este o bancă. Mai sunt acele platforme de plăți. Orice sumă de bani care se mișcă deja printr-un cont, lasă urme. (…)

În momentul în care pui niște bani într-un cont și le-ai dat drumul și ajung în altul, dacă ajungi într-o investigație, se poate găsi orice”, a spus Heiuș, continuând: „mai greu, mai ușor, dar se poate”, într-un interviu acordat HotNews.

ANAF, anunţ pentru românii cu bani în conturi Revolut. Se credea altceva până acum despre platformă
Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, . Inquam Photos / George Călin

„Nu este un proces uşor”

Recent, Lucian Heiuș, șeful ANAF, a vorbit despre implementarea unui program de digitalizare a instituției pe care o conduce, precizând că este complicat să îi convingă pe lucrătorii din finanţe să renunţe la clasicul dosar cu şină şi să treacă la tastatura computerului.

„Mai este un pas de făcut, dar se va face şi acela. Noi avem Ministerul de Finanţe şi ANAF-ul, sper să nu greşesc, 355 milioane de euro prin PNRR, care presupune practic digitalizarea întregii activităţi sau a activităţii de bază până în 2025 este finalizarea. Discuţiile pe care le-am avut eu cu domnul ministru, încercăm să aducem această digitalizare spre într-un an jumătate- 2 ani să comprimăm timpul în care vom face aceste lucruri.

Nu este un proces uşor, necesită foarte multă muncă, necesită foarte mult o schimbare a mentalităţii, inclusiv a angajaţilor Fiscului şi aici iarăşi avem mari probleme de a-l convinge pe omul din finanţe să renunţe la celebrul dosar cu şină, să treacă la tasta computerului. Dar vom face şi aceste demersuri pentru că degeaba o să avem programe informatice moderne, degeaba o să avem aparatură performantă, servere care să înglobeze o bază de date, dacă omul care stă în spatele computerului nu ştie ce să facă, avem o problemă”, a declarat Lucian Heiuş.

Urmăriți Impact.ro și pe