ANAF a pus tunurile pe românii care fac bani din vânzări online: plata ramburs ajută la depistare

Gabriel Peneș, Mihai Ianoși 30.03.2023, 12:31
ANAF a pus tunurile pe românii care fac bani din vânzări online: plata ramburs ajută la depistare

ANAF este decis să ia „la puricat” comerțul online într-un mod mult mai aplicat și extins. De la începutul acestui an a intrat în vigoare legea prin care companiile de curierat sunt obligate să raporteze, lunar, la Fisc date cu privire la coletele cu plată ramburs. Iar rezultatele încep să se vadă deja.

ANAF a pus tunurile pe românii care fac bani din vânzări online

ANAF a pus tunurile pe românii care fac bani din vânzări online: plata ramburs ajută la depistare. Directorul general al direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF, Teodor Alexandru Georgescu, spune că instituţia a identificat 22.000 de persoane care au trimis colete cu plata ramburs în valoare de 1,8 miliarde lei, fără să îşi declare veniturile, în primele trei luni de la implementarea legii prin care companiile de curierat sunt obligate să raporteze, lunar, la ANAF date cu privire la coletele cu plată ramburs.

„Am identificat, doar din datele trimise de către o companie de curierat, 22.000 de persoane fizice care au trimis colete cu plată ramburs, în valoare totală de 1,8 miliarde lei, şi nu şi-au declarat veniturile”, a spus Teodor Alexandru Georgescu, potrivit zf.ro.

Reamintim că de la începutul acestui an se aplică legea prin care companiile de curierat sunt obligate să raporteze, lunar, la ANAF date cu privire la coletele cu plată ramburs, ce are ca scop reducerea evaziunii fiscale.

ANAF a pus tunurile pe românii care fac bani din vânzări online: plata ramburs ajută la depistare
ANAF „a luat la puricat” comericianții care pot face evaziune fiscală din comerțul online

Plata ramburs ajută la depistare

Georgescu a mai precizat că o singură persoană fizică a încasat 44 milioane lei, în primele luni de raportare, din vânzarea de produse cosmetice.​​

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Circa 17 milioane de colete, în valoare totală de 5 miliarde lei, au fost trimise cu plata ramburs în primele trei luni, arată primele date raportate de companiile de curierat la ANAF.

ANAF a primit date doar de la 23 de companii din piaţa de curierat, unde activează peste 2.000 de companii. Astfel, numărul real de colete trimise cu plată ramburs este mult mai mare față de cele 17 milioane de colete cu plată ramburs raportate deja.

„Nu vom lua în considerare persoane care au vândut pe OLX bicicleta copilului. Ne îndreptăm către persoanele care fac activitate comercială”, a mai precizat Georgescu.

ANAF are aproape finalizată o aplicație prin care pot fi identificate mult mai ușor persoanele cu criterii pe risc în acest domeniu al comerțului online. Va intra curând în testare.

„În lipsa acestei aplicații care să ruleze toți indicatorii de risc asupra bazei de date, acest lucru se face din prima lună de depunere a declarațiilor (de către curieri n.r.) prin rularea fiecărui indicator de risc asupra bazei de date”, a mai spus șeful direcției Antifraudă din ANAF.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....