Ana Maria Brânză, mesaj direct de pe patul de spital. Prin ce a trecut sportiva noastră

Redacția IMPACT 27.05.2020, 09:02

Ana Maria Brânză a trecut prin clipe grele în urmă cu câteva ore. Sportiva a ajuns pe patul de spital și și-a speriat zdravăn fanii, care au fost uimiți să vadă o fotografie cu ea, într-o asemenea ipostază. Ce i s-a întâmplat?

Ana Maria Brânză a ajuns la spital

Ana Maria Brânză a avut o intervenție chirurgicală la genunchiul drept, care, după cum spune chiar ea, „nu a mai vrut să colaboreze”. Sportiva noastră a ales, însă, să facă haz de necaz și să râdă chiar ea de situație. Ca sa nu mai vorbim de faptul că ea însăși are un zâmbet larg în fotografia pe care a ales să o împartă cu urmăritorii ei.

„Ori la bal, ori la spital și cum balurile sunt suspendate pe durată nedeternimată, m-am mulțumit cu spitalul
Uite așa s-a mai destrămat un mit îmi și imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afără, că după 20 și de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operație. Ntz, nu mi-a ieșit

Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze și nu mi-a lăsat alternativă

Iar perioadă mai bună nici nu puteam găsi… practic, după 3 luni de stat în casă, trec la următorul nivel… X săptămâni de stat în pat performanță pe toate planurile. Am zis!”, scria Ana Maria Brânză pe pagina sa de Facebook.

După cum a transmis chiar ea, Ana Maria Brânză a trecut prin prima sa operație în cele două decenii în care practică sport de performanță. Însă, intervenția chirurgicală a decurs bine, ba mai mult, la sfârșit, a fost chiar răsfățată de asistentele din salon care i-au dat compot.

Operația a decurs bine am urmărit tot procesul pe monitor fiindcă eram tare curioasă de cum arată genunchiul meu „live”… și am înțeles aproape nimic (zici că-i un acvariu, un fel de > doar că fără Nemo. Zâmbetul a rămas la purtător, mulțumită oamenilor care au avut și au în continuare grijă de mine. Iar de restul am dormit.

P.S. era cât pe ce să ratez compotul dat fiind faptul că vizitatorii/aparținătorii nu au voie să viziteze pacienții. Norocul meu cu doamnele astistente care m-au răsfățat cu un borcan întreg de compot”, povestește scrimera română.

Ana Maria Brânză încheie mesajul în aceeași notă optimistă cu care a l-a început, îndemnându-i pe oameni să nu uite să zâmbească: „P.S.S cu zâmbet înainte, oameni buni”.

 

Sursa foto: Facebook/Ana Maria Brânză 

Urmăriți Impact.ro și pe