Amenzi usturătoare pentru românii care sună la 112. Sigur, nu este vorba despre cei care au o problemă reală și solicită intervenția de urgență, ci despre acele persoane care ori abuzează ori anunță alarme false. Cei dornici de asemenea apeluri vor trebui să se gândească mai bine, pentru că riscă amenzi usturătoare ce, în anumite condiții, pot ajunge și la 8.000 de lei.
Amenzi usturătoare pentru românii care sună la 112.Nu pentru cei care anunță o problemă reală, firește. Dar, de exemplu, anul trecut, o femeie din Brăila a sunat la numărul de urgență de nu mai puțin de 11.000 de ori. Practic, femeia a sunat, în medie, o dată pe oră la 112, pentru a reclama tot soiul de situații care nu aveau nicio legătură cu realitatea.
De fapt, în tot anul trecut au fost înregistrate peste patru milioane de apeluri nejustificate la 112. Asta înseamnă că aproape jumătate din cele zece milioane înregistrate în 2022 nu au fost în legătură cu niște situații urgente.
Apelarea abuzivă su nejustificată la 112 nu face altceva decât să-i împiedice pe cei care se confruntă cu o situație urgentă să ceară ajutorul autorităților. De altfel, în 2022, și Poliția Română atrăgea atenția că un apel fals la 112 poate să aducă prejudicii foarte grave, atât la nivelul societății, cât și tulburări ale siguranței publice. Mai mult decât atât, acestea pot pune viața persoanelor în pericol.
Astfel, alertarea falsă a autorităților se pedepsește de legislația în vigoare prin aplicarea de amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei sau prin prestarea de la 200 la 400 de ore de muncă în folosul comunității.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Mai mult, cei care săvârșesc din nou contravenția în interval de un an de la aplicarea primei sancțiuni, pot primi amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei, precum și până la 800 de ore în folosul comunității, conform avocatnet.ro.
Totodată, pe lângă apelarea falsă, fără a exista în fapt o urgență reală, și apelarea abuzivă poate atrage cu sine o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei sau până la 200 de ore de muncă în folosul comunității.
Conform legislației în vigoare, prin alertare falsă se înțelege utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat. De asemenea, prin apelare abuzivă se înțelege apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție.
În 2019, conform unui proiect de lege adoptat de Senat, dar care nu se aplică momentan, s-a introdus ideea ca cei ce obișnuiesc să sune la numărul unic de urgență 112 fără să aibă o urgență reală, să fie obligați la plata costurilor de intervenție, respectiv cele legate de deplasarea echipelor de intervenție, de utilizarea sistemelor tehnice și cele cu personalul.