Vești bune pentru salariați! Angajatorii care nu le vor acorda indemnizaţia aferentă concediilor medicale, pentru boli obişnuite, vor risca amenzi mult mai mari de la 1 august, data la care intră în vigoare Ordonanța de Urgență 74/2021. Legea e clară!
Mai multe prevederi ale OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate se vor modifica odată cu noua ordonanță de urgență. De asemenea, angajatorii vor trebui să plătească amenzi mult mai mari în cazul în care nu respectă legea.
Ordonanță de Urgență nr. 74/30 iunie 2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru modificarea art. 299 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 645 la data de 30 iunie.
Pentru angajatori, amenzile vor crește odată cu adoptarea acestei ordonanțe de urgență, iar data la care va intra în vigoare este 1 august. Iată care sunt contravențiile prevăzute la art. 47:
Amenzile cuprinse între 3.500 lei și 6.000 lei se acordă în cazurile în care angajatorii nu oferă organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea verificării modului de determinare a indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau nu plătesc indemnizaţiile în termenul legal.
Același lucru este valabil dacă refuză în mod nejustificat plata indemnizaţiilor sau calculul şi plata eronată a indemnizaţiilor sau nu gestionează numărul de zile de concediu medical pe fiecare asigurat şi pe fiecare afecţiune. Amenzile cuprinse între 6.000 și 11.000 lei se acordă în cazul eliberării certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
Această ordonanța mai include și prevederi care au ca scop responsabilizarea persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există risc epidemiologic ridicat. O nouă prevedere artă că salariații care intră în concediu de carantină după ce au călătorit în țări cu risc epidemiologic ridicat vor primi doar cinci zile plătite de la bugetul de sănătate, în loc de 14.