Amenințare cu bombă pe o stradă din centrul Sibiului. Mai multe echipaje de poliție au intervenit rapid

Elena Avramescu 17.01.2022, 17:37
Amenințare cu bombă pe o stradă din centrul Sibiului. Mai multe echipaje de poliție au intervenit rapid

În cursul zilei de azi, 17 ianuarie 2022, mai multe echipaje de intervenţie, formate din poliţişti, specialişti SRI şi un câine special antrenat în detectarea explozibililor, au fost chemate pentru a se deplasa pe strada 9 Mai din centrul municipiului Sibiu, unde a fost semnalat la 112 de către un cetăţean că ar fi amplasată o bombă.

Amenințare cu bombă pe o stradă din centrul Sibiului

„În urma unui apel 112 prin care un cetăţean afirmă că pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu ar fi amplasată o bombă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a dislocat de urgenţă la faţa locului mai multe echipaje din sistemul de ordine şi siguranţă publică şi poliţie rutieră, în vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor şi luării tuturor măsurilor pentru protejarea populaţiei.

În paralel, a fost solicitată atât prezenţa unui câine specializat în detectarea explozibililor din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, cât şi a specialiştilor SRI pentru efectuarea controlului pirotehnic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Luciana Lazăr.

În plus, reprezentanţii Poliţiei Sibiu au mai spus că „evenimentul este în derulare”.

Amenintare cu bomba pe o strada din centrul Sibiului
Amenintare cu bomba Sibiu

Două alerte cu bombă și în Timișoara

Săptămâna trecută, pe 12 ianuarie 2022, mai mult de 500 de elevi și profesori au fost evacuați din clădirea Liceului catolic Gerhardium din centrul Timișoarei, după o amenințare cu bombă. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști, echipa pirotehnică de la SAS și echipaje ISU.

Conform presei locale, apelul a fost primit la ora 10:30, iar toți elevii și cadrele didactice au fost evacuate din clădire.

„Polițiștii timișoreni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un liceu din Timișoara, s-ar afla o bombă. A fost evacuat personalul din liceu, iar polițiștii Secției 1 Timișoara, împreună cu pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, efectuează verificări, pentru a stabili dacă e confirmă cele sesizate. De asemenea, la fața locului se află și un echipaj ISU Banat”, a transmis IPJ Timiș.

Astfel că echipele de intervenție au blocat bulevardele Revoluției și Regele Fedinand.

Alertă cu bombă într-un mall din Capitală

La numai două zile după alerta din Timișoara, a fost alertă cu bombă și la un mall celebru din Capitală, prin urmare toate persoanele de la interior au fost evacuate. Polițiștii ajunși la fața locului au descoperit un pachet suspect, astfel că panica s-a instalat printre cei aflați la interior și s-a produs un adevărat haos.

Toate persoanele care se aflau la interior au fost evacuate de urgență, iar mulți dintre aceștia au încercat să plece din parcarea mall-ului, ceea ce a dus la supra-aglomerarea parcării și apariția de ambuteiaje.

„În urma unui apel la numărul de urgență 112 a fost sesizată prezența unui dispozitiv artizanal improvizat la un centru comercial din sectorul 1. La fața locului s a deplasat echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informații și se aplică măsurile de intervenție standard în colaborare cu Poliția Română”, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații.

În cele din urmă, Serviciul Român de Informații a transmis că alarma cu bombă a fost falsă, după ce interiorul clădirii nu a fost găsit niciun dispozitiv.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...