Amendă record pentru aruncarea neconformă a gunoiului. Vezi cât a costat neglijența unor angajați

Daniela Alexandru 11.11.2020, 12:05
Amendă record pentru aruncarea neconformă a gunoiului. Vezi cât a costat neglijența unor angajați

Amendă pentru aruncarea neconformă a gunoiului. Pedepsirea lipsei de bun simț, în primul rând, și al încălcării legii, în al doilea rând, nu este un lucru atât de obișnuit în România, încât să nu te mire o amendă de 40.000 de lei data pentru aruncarea neconformă a gunoiului. S-a întâmplat la Constanța, unde un bărbat care își renova casa a angajat o firmă specializată în transportul deșeurilor. Numai ca aceasta nu și-a făcut treaba și a primit amenda record.

Amendă uriașă pentru aruncarea neconformă a gunoiului

Un om de bună credință, care își renova imobilul, a decis să scape de deșeurile rezultate legal. Așa că a angajat o firmă specializată în transportul deșeurilor provenite din construcții, firmă care ar fi trebuit să ducă deșeurile  deșeurile în spațiul amenajat în incinta Portului Constanța – zona Poarta 9. Numai că angajații respectivei firme au decis că e mai simplu să lase gunoiul pe un teren din zona Industrială din Constanța. Nu s-au gândit, însă, să elimine și dovezile care au dus la identificarea firmei respective și au lăsat în gunoaie mai multe documente care au făcut ușoară identificarea vinovaților. Polițiștii locali au identificat firma și l-au sancționat pe administrator cu 40.000 de lei, conform Legii nr 211/2011 privind regimul deșeurilor.

În plus, oamenii legii au dispus și sancțiunea complementară de ridicare a deșeurilor, curățarea terenului și eliminarea corespunzătoare a gunoiului conform legislației în vigoare.

Gunoiul a fost aruncat pe un teren, în loc să fie dus în spațiul special amenajat

Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp – Direcția Generală Poliția Locală“, notează Primăria Constanța.

Potrivit Legii 211/2011 gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a dăuna mediului, în special:

  1. a) fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;
  2. b) fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;
  3. c) fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.
Urmăriți Impact.ro și pe