Amendă de 5.000 de lei pentru Antena1. Motivul pentru care postul TV a primit această sancțiune din partea CNA

Raluca Juncu / 14.07.2020, 17:16

Postul de televiziune Antena 1 a fost din nou amendat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pentru două momente de la emisiunea iUmor. De ce a sancționat instituția postul TV?

iUmor, din nou în vizorul CNA

În ședința de marți a forului CNA s-a stabilit o sancțiune în valoare de 5.000 de lei pentru reprezentanții postului Antena 1, după apariția a două momente de la emisiunea iUmor. Primul a avut-o în prim-plan pe o tănără îmbrăcată în măicuță, în care a folosit un „limbaj trivial”, după cum l-au caracterizat membri CNA.

Concurenta care s-a îmbrăcat în măicuță la iUmor. Foto: captură YouTube
Concurenta care s-a îmbrăcat în măicuță la iUmor. Foto: captură YouTube

„- La mânăstire nu mă poate obliga nimeni să fac sex, doar nu sunt un copil
– Așa e la mânăstire. De multe ori trebuie s-o iei de jos
– Ce mult aș fi vrut ca Iisus să fie și el român. Da’ el n-avea cum să se nască în România pentru că aici dintotdeauna a fost foarte greu să găsești o virgină”, a fost discursul tinerei care a participat la iUmor.

Al doilea moment sancționat de la emisiunea de talente a fost cel în care un tânăr concurent și-a cusut gura. Aceste imagini au fost sancționate de CNA pentru că egea interzice difuzarea la televizor a unor momente de „mutilare sau automutilare” (în afară de ficțiune sau documentare), scrie paginademedia.ro.

„Mă întreb, unde-i umorul în toată chestia asta?”, a declarat Nicolaie Bălașa, vicepreședintele CNA, cu privire la aceste scene.

La rândul său, Radu Herjeu, membru CNA a comentat această situație: „Chiar dacă nu se vede cum își bagă acul, dar are buzele… Impactul e același. Impactul e la ce-și imaginează omul ce ar simți dacă și-ar coase buzele. Nici eu nu văd ce legătură are cu umorul.

Momentul de așa-zis umor al măicuței mi se pare trivial. Cred că tușa de trivialitate e și mai groasă când ea e îmbrăcată în măicuță și face astfel de glume”.

Potrivit articolului 17, din Legea Audiovizualului, „În intervalul orar 6,00 – 23,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune şi filmele documentare, care conţin descrieri, reconstituiri sau reprezentări ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale sau ale actelor de violenţă domestică ori ale violurilor sau promovarea practicilor oculte”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI