Amendă de 1000 de lei pentru un gest banal în trafic: toți șoferii fac asta, nu se gândesc la consecințe

Gabriel Peneș 25.11.2022, 12:48
Amendă de 1000 de lei pentru un gest banal în trafic: toți șoferii fac asta, nu se gândesc la consecințe

Conducătorii auto au mult de furcă în privința prevederilor din noul Cod Rutier 2022. Dacă până acum erau obișnuiți cu un anumit comportament în trafic, ei vor risca să fie penalizați chiar și pentru gesturi aparent banale. De pildă, vor încasa o amendă de 1000 de lei pentru un lucru pe care majoritatea șoferilor l-au făcut ori încă îl fac, dar care îi va costa destul de scump.

Amendă de 1000 de lei pentru un gest banal în trafic

În România, circulația rutieră stă adesea „la mâna” conducătorilor auto, iar destui dintre ei nu se sinchisesc să respecte normele legale. Și de aceea România este, pentru al cincilea an consecutiv, pe locul 1 în UE într-un top nedorit și tragic: cel al deceselor cauzate de accidentele rutiere.

Dar, dincolo de evenimentele rutiere majore, există și gesturi mărunte pentru care șoferii obișnuiesc să le facă în trafic. Ei trebuie să știe că, de acum încolo, conform noului Cod Rutier, vor plăti destul de scump dacă vor persista în acest comportament. Unul dintre ele, făcut de șoferi fără a se gândi prea mult la consecințe, este cel al flashurilor date în trafic.

Există conducători care recurg la acest gest , în diferite situații. „Atenționarea” că există filtru de poliție într-o anumită zonă sau gestul de „mulțumire” față de un alt participant la trafic reprezintă două dintre situațiile în care șoferii aleg să folosească luminile respective. Totuși, de acum încolo, utilizarea acestora într-un mod abuziv ar putea atrage sancțiuni pentru șoferi, respectiv o amendă de până la 1.000 de lei.

Toți șoferii fac asta, nu se gândesc la consecințe

Potrivit legii, faza lungă poate fi utilizată doar în anumite situații, adică atunci când se dorește avertizarea celorlalți participanți la trafic în fața unui pericol sau în cazul în care șoferul dorește să se angajeze într-o depășire, în afara zonelor construite. De asemenea, lumina farurilor cu fază lungă nu trebuie să îi orbească pe cei care vin din sens opus, motiv pentru care poate fi utilizată doar în cazuri speciale.

„Legat de flash-uri, a fost introdusă o prevedere care sancționează astfel de comportamente. În caz că facem o depășire, iar un alt șofer ne presează cu flash-uri, ar trebui să ne păstrăm calmul. Nu ar trebui să bruscăm comenzile mașinii, să ne continuăm depășirea, după care revenim pe prima bandă.

Nu trebuie să dăm atenție celui din spatele nostru, deoarece atenția noastră trebuie să se concentreze asupra mașinii din fața noastră, pentru a evita orice pericol”, a spus un reprezentant al Poliției Române pentru ProMotor.ro.

De asemenea, polițiștii vor putea să amendeze participanții la trafic care au uitat să-și spele mașina. În acest caz, amenda este cuprinsă între 870 de lei și 1.160 de lei, inclusiv dacă aveți plăcuțele de înmatriculare murdare. Șoferii agresivi nu vor mai scăpa de amenzi, conform noilor reglementări, astfel că amenzile pot ajunge între 1.305 și 2.900 de lei.

Poliția îi poate amenda pe șoferii care nu respectă regulile de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră și folosesc abuziv claxonul cu amenzi din clasa a II-a de sancțiuni, cu 4 sau 5 puncte de amendă, adică 580 sau 725 de lei.

Și cum sezonul rece deja deja bate la ușă, își reamintim că în cazul în care oamenii legii te prind fără anvelope de iarnă, amenda este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....