Ambasadorul Ungariei, chemat la MAE după scandalul steagului secuiesc. Budapesta solicită să fie arborat în România

Ana Anitoiu 07.02.2023, 14:07
Ambasadorul Ungariei, chemat la MAE după scandalul steagului secuiesc. Budapesta solicită să fie arborat în România

Ambasadorul Ungariei la București a fost chemat, marți, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) după ce președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt, a cerut să fie arborat așa-numitul steag secuiesc pe teritoriul României.

Apelul făcut de oficialul ungar

Președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt, a publicat un mesaj pe rețeaua socială Facebook în care a îndemnat la arborarea steagului secuiesc pe teritoriul României.

„Steagul secuiesc va flutura pe fațada instituțiilor publice maghiare până când statul român va permite folosirea liberă pe întreg teritoriul României! Haideți, secui! Hai Transilvania!”, a scris Zsolt Nemeth pe Facebook.

Ambasadorul Ungariei, chemat la MAE dupa scandalul steagului secuiesc. Budapesta solicita sa fie arborat in Romania
Președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt

Ambasadorul Ungariei la București, convocat la MAE

În urma acestui incident, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Ungariei la București, la MAE, pentru a i se comunica dezaprobarea statului român față de gestul făcut de Zsolt Nemeth.

„Ministerul Afacerilor Externe dezaprobă ferm comentariile președintelui Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul Ungariei, publicate ieri, 6 februarie 2023, pe pagina sa de Facebook, privind pretinsa îngrădire de către România a dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc.

Ambasadorul Ungariei la București a fost convocat, în această dimineață, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE român, pentru a i se comunica poziția părții române.

Ministerul Afacerilor Externe evidențiază, în acest context, faptul că ordinea de drept din România consacră dreptul persoanelor aparținând tuturor celor 20 de minorități naționale de a-și folosi însemnele specifice în privat, precum și în public, în cadrul unor manifestări culturale și religioase specifice”, a anunțat MAE român într-un comunicat.

MAE: „Nu există îndreptățirea la vreun însemn oficial specific”

De asemenea, MAE a atras atenția asupra faptului că în România nu există nicio unitate administrativ-teritorială cu denumirea de „ținut secuiesc” și, prin urmare, nici îndreptățirea la vreun însemn oficial specific.

„Totodată, orice autoritate administrativ-teritorială din România are dreptul de a-și stabili propriile însemne, care trebuie să fie reprezentative pentru ansamblul populației rezidente în acea unitate administrativ-teritorială.

Ministerul Afacerilor Externe reia insistent apelul la reținere în declarațiile din spațiul public și reamintește așteptarea părții române ca oficialii ungari să acționeze cu responsabilitate în logica relației strategice dintre cele două state, a Tratatului politic de bază din 1996 și în dorința consolidării cooperării bilaterale în toate domeniile de interes, în beneficiul tuturor cetățenilor români și ungari indiferent de etnie”, a mai transmis MAE.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...