Alimentul esențial care va deveni greu de găsit. Se anunță o criză în întreaga lume

Ana Anitoiu 22.03.2023, 12:31
Alimentul esențial care va deveni greu de găsit. Se anunță o criză în întreaga lume

Un aliment esențial, pe care numeroși români îl consumă în fiecare zi, va deveni greu de găsit. Se anunță o criză în toată lumea, în contextul în care acesta a început să fie folosit intens într-o altă industrie în afară de cea alimentară și în condițiile în care războiul din Ucraina şi fenomenele meteo extreme limitează livrările.

Alimentul ce va deveni greu de găsit

Începând din Statele Unite ale Americii și până în Indonezia, guvernele fac tranziția către biocombustibili, într-o încercare de a reduce dependenţa de combustibilii fosili şi emisiile poluante. Astfel, energia produsă din plante precum soia boabe sau canola, şi chiar şi din grăsimi animale, începe să intre în prim-plan.

În acest context ar putea avea loc o criză de uleiuri vegetale, dintre care cel mai cerut este cel de palmier, un ingredient omniprezent, dar controversat, în produse precum aluatul de pizza, tăiţei instant, ciocolată şi şampon. Dacă până acum principala întrebuințare a uleiurilor vegetale a fost în bucătărie, acestea au început să fie utilizate din ce în ce mai mult pentru a propulsa camioanele şi avioanele, ceea ce va intensifica dezbaterea cu privire la alimente versus combustibil.

Cererea este atât de mare încât producătorii de biocombustibili caută chiar şi uleiul de gătit uzat precum şi produsul rezidual rămas la finalul procesării uleiului de palmier, pentru a le folosi drept materie primă la producţia de biocombustibili.

Prețul uleiului aproape s-a dublat în ultimii doi ani
Uleiul ar putea deveni greu de găsit 

Livrările, limitate din cauza războiului și a fenomenelor meteo extreme

Însă, livrările de ulei vegetal sunt limitate din cauza războiului declanșat de liderul rus Vladimir Putin și a fenomenelor meteo extreme. În Europa, restricţiile referitoare la utilizarea pesticidelor vor limita însămânţările de rapiţă, iar invazia rusească din Ucraina va reduce exporturile de ulei de floarea soarelui. În plus, culturile de soia din Argentina, cel mai mare exportator mondial de ulei de soia, au fost devastate de o secetă severă.

Potrivit directorului general al firmei germane de analiză Oil World, Thomas Mielke, în condiţiile în care producţia de ulei vegetal este aşteptată să încetinească, biocombustibilii ar putea aduce piaţa mondială într-o situaţie de deficit în a doua jumătate a acestui an.

Specialistul a subliniat faptul că biocombustibilii sunt responsabili pentru o mare parte din piaţa de ulei vegetal, dar numai pentru o mică parte din cererea de energie. Acesta a adăugat că este posibil ca obiectivele privind biocombustibilii să depăşească ceea ce poate satisface piaţa mondială de uleiuri şi grăsimi.

SUA, Europa, Brazilia şi Indonezia sunt țările responsabile pentru cea mai mare parte a creşterii consumului de motorină bio. Statele Unite ale Americii folosesc drept materie primă un amestec de ulei de soia, ulei de rapiţă, ulei de gătit uzat şi grăsimi animale. Europa produce motorină bio din reziduuri şi ulei de rapiţă. Indonezia folosește mai ales ulei de palmier pentru a produce biodiesel, iar Brazilia se bazează pe ulei de soia.

Indonezia și Malaezia sunt responsabile împreună pentru 85% din oferta mondială de ulei de palmier. Însă, producția din cele două țări a ajuns la un platou ca urmare a încetinirii procesului de replantare a arborilor bătrâni şi neproductivi, a fenomenelor meteo extreme şi a limitelor impuse defrişărilor pentru a majora suprafeţele de teren disponibile pentru culturile de palmier.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...