Alimentul de care nu trebuie să te mai atingi după 40 de ani. Românii îl consumă zilnic

Ana Anitoiu 06.12.2022, 20:10
Alimentul de care nu trebuie să te mai atingi după 40 de ani. Românii îl consumă zilnic

Medicii recomandă ca persoanele de peste 40 de ani să nu se atingă de un anumit aliment pe care numeroși români îl consumă zilnic, indiferent de vârsta pe care o au. Specialiștii au explicat ce riscuri sunt asociate cu menținerea acestui obicei alimentar.

Ce aliment ar trebui să fie scos din dietă de persoanele de peste 40 de ani

Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice a explicat că persoanele de peste 40 – 50 de ani nu ar mai trebui să consume dulciuri – categorie de alimente ce poate fi consumată o dată sau de două ori pe zi, în cantități mici, în perioada copilăriei sau adolescenței.

„În schimb, acest obicei se împuținează şi chiar nu prea mai este indicat la vârsta adultă şi, în niciun caz, după 40-50 de ani, când nu doar metabolismul se schimbă, ci şi modul de utilizare sau beneficiul fiecărui nutrient.

Mă refer, de exemplu, la zahăr, chiar dacă este în exces sau nu, el nu mai aduce beneficii creierului, aşa cum ar trebui, ci dimpotrivă. Creşte riscul de boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer sau demență. Acestea ar fi foarte indicat să nu le mai consumăm, după 40-50 de ani”, a spus medicul.

Alimentul de care nu trebuie sa te mai atingi dupa 40 de ani. Romanii il consuma zilnic
Dulciurile, nerecomandate dupa varsta de 40 de ani. Foto: unsplash.com 

Ce pot face persoanele care nu pot renunța complet la categoria de alimente nerecomandată după 40 de ani

Medicul a explicat că persoanele care nu pot renunța complet la această categorie de alimente nerecomandată după vârsta de 40 de ani pot gusta, dar fără să facă exces.

„Mai ales pentru că, în momentul în care vârsta creşte, mă refer în special după 40-50 de ani, noi trebuie să avem grijă să fim mult mai bine hidrataţi, să fin atenți la apa pe care o consumăm şi care este deosebit de importantă”, a mai explicat medicul Simona Carniciu, la Antena 3.

Un alt truc pentru persoanele care vor să renunțe la zahăr este consumul zilnic de alimente fermentate și de grăsimi sănătoase, bogate în Omega 3, cum ar fi nucile și semințele. În plus, acestea pot înlocui zahărul cu ștevie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...