Alimentele consumate zilnic de români care vor deveni un lux. Sunt scumpiri în lanţ la multe produse

Stan Filon 17.02.2022, 14:08
Alimentele consumate zilnic de români care vor deveni un lux. Sunt scumpiri în lanţ la multe produse

Scumpirile de alimente și utilități continuă să le dea coșmaruri românilor, iar lucrurile nu au de gând să se oprească aici. De la 1 aprilie, populația s-ar putea să plătească facturi de cinci ori mai mari, iar alimentele se vor scumpi și ele din nou. În plus de asta, sunt anunțate scumpiri și pentru micile plăceri ale oamenilor. Urmează să se scumpească cafeaua, dar și sucurile!

Alimentele consumate zilnic de români care vor deveni aproape un lux

Restricțiile impuse de autorități vor fi ridicate în curând, însă oamenii nu vor da năvală la terase, deoarece s-ar putea să nu mai aibă bani pentru o apă, un suc sau o cafea, mai ales băute în oraș. Scumpirile anunțate sunt de 10-20%, iar acestea vor fi operate foarte curând.

„Urmează și partea de lapte să se scumpească. Zahărul s-a scumpit. Am reușit să ținem sub control partea de prețuri, dar scăzând partea de profitablitate. Într-o lună vom mări și noi. Nu avem de ales”, a declarat Teofil, administratorul unei cafenele din Iași, arată Observator News.

Alimentele consumate zilnic de romani care vor deveni aproape un lux
Alimentele consumate zilnic de romani care vor deveni aproape un lux

De la 10, la 12 lei

Astfel, cea mai comandată cafea la acest moment în cafenele este cea cu lapte, care costă în prezent 10 lei. Peste cel mult o lună de zile, aceasta se va vinde cu 12 lei, din cauza scumpirilor în lanț, care nu par că au de gând să se oprească foarte curând, mai ales că combustibilul a depășit deja pragul psohologic de 7 lei pe litru.

„Totul pleacă de la motorină, de la benzină. de la transport, criza materialelor, la lapte e problemă pe partea de ambalaje, de carton”, a mai declarat Teofil.

Un alt antreprenor a spus că nu are ce să facă și va fi nevoit să modifice și el prețurile. Se gândește la clienții, însă trebuie să plătească chiria, utilităile, salariile, așa că nu are încotro.

„Cafeaua este 7 lei, o s-o facem 8 lei. Berea este 9 lei o s-o facem 10 lei. Cam un leu la fiecare produs. La un grup mare, de 10-20 de persoane, deja e exagerat. Nu cred că lumea o să-și permită așa mult să iasă”, a declarat Iulian Ghițescu.

Lovitura cea mai gravă va veni însă de la 1 aprilie, atunci când subvențiile oferite de stat pentru energia electrică și căldură se oprește. Chiar de la începutul lunii aprilie, furnizrii de gaze au anunțat că vor să majoreze din nou prețurile, iar populația va ajunge să plătească o factură mai mare chiar și de 5 ori, față de anul trecut.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...