Alexandru Rafila, ultimele informații despre tulpina Omicron. Câte cazuri sunt acum în Europa

Ioana Bucur 01.12.2021, 18:43
Alexandru Rafila, ultimele informații despre tulpina Omicron. Câte cazuri sunt acum în Europa

Inevitabilul se va produce, întrebarea rămâne „Când?”. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății în Guvernul PSD-PNL-UDMR, a oferit informații actualizate despre tulpina Omicron și evoluția numărului de cazuri de infectare cu aceasta în Europa. România nu va fi nici ea ocolită de noua variantă a SARS-CoV-2.

Tulpina Omicron se răspândește în Europa

Este doar o chestiune de timp până când tulpina Omicron va ajunge și în România. În cadrul unui eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România, Alexandru Rafila a explicat că țara noastră nu are cum să fie ocolită noua variantă a SARS-CoV-2, în condițiile în care „mobilitatea este prea mare la nivel global”.

Ministrul Sănătății a precizat că, în acest moment, tulpina Omicron există în 11 țări ale Uniunii Europene, fiind depistate 70 de cazuri de infectare nivelul regiunii Europa a OMS.

„Deja există 11 state UE si 70 de cazuri înregistrate la nivelul regiunii Europa a OMS. Nu peste mult timp, și în România se vor înregistra astfel de cazuri. Mobilitatea este prea mare la nivel global astfel încât să credem că țara noastră va fi ocolită de noua tulpină.

Asta nu înseamnă că lucrurile se schimbă în vreun fel, dar trebuie să fim pregătiți de o eventuală recrudescență a infecției și asta nu o putem face decât dacă dezvoltăm serviciile care oferă oamenillor posibilitatea de a primi diagnostic, evaluare și tratament în afara spitalelor, pentru cazurile moderate sau ușoare”, a spus Alexandru Rafila la un eveniment al Colegiului Medicilor din România.

În acest moment, a adăugat ministrul, nu se poate trage nicio concluzie cu privire la capacitatea Omicron de a produce forme de boală mai grave decât celelalte tulpini.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Nu putem să tragem nicio concluzie legată de faptul că Omicron ar produce infecții mai grave decât alte tulpini. E de foarte mare interes și o să aflăm în următoarele săptămâni dacă exista vreo particularitate la infectările cu această tulpină”, a mai spus ministrul.

Alexandru Rafila, ultimele informații despre tulpina Omicron
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Alexandru Rafila, despre o posibilă relaxare de sărbători

Cu toate că suntem în scenariul verde, autoritățile rămân prudente. Alexandru Rafila, a afirmat, marţi seară, referindu-se la posibile relaxări ale măsurilor de sărbători, că trebuie văzut contextul epidemiologic.

„Trebuie văzut contextul epidemiologic. Suntem în scenariul verde, dar contează trendul. Gândiţi-vă ce s-a întâmplat astă vară când eram în scenariul verde, dar lucrurile mergeau prost săptămână, după săptămână. A existat o creştere relevantă din punct de vedere epidemiologic”, a explicat Alexandru Rafila, la B1 TV.

Ministrul Sănătății le-a transmis românilor că, dacă își doresc sărbători cât mai aproape de normalitate, „trebuie să se comporte cât mai precaut în această perioadă”.

„Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla peste un interval de 3-4 săptămâni, dar eu am o preocupare faţă de ce se întâmplă în acest moment. Am văzut ieri la Braşov, la târgul de Crăciun, că era o mare frenezie, am văzut concerte care nu aveau nimic de-a face cu măsuri de bază care să prevină transmiterea. Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, ar trebui să se comporte cât mai precaut în această perioadă”, a mai spus ministrul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...