Alexandru Rafila, despre primul caz de variola maimuței înregistrat la frontiera cu România: „Este importantă vaccinarea contacților”

Elena Avramescu 02.06.2022, 14:06
Alexandru Rafila, despre primul caz de variola maimuței înregistrat la frontiera cu România: „Este importantă vaccinarea contacților”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit în cursul zilei de joi despre cazul de variola maimuței înregistrat la frontiera cu România, în Ungaria, spunând că „nu are relevanță că a apărut la graniță”, dar și că „virusul nu trece granița”.

Alexandru Rafila a vorbit despre primul caz de variola maimuței de la granița cu România

„Nu are nici un fel de relevanţă lucrul acesta, că a apărut la graniţă, virusul nu trece graniţa, este importantă identificarea cazului de infecţie şi izolarea contacţilor, eventual vaccinarea lor. Nu trebuie măsuri suplimentare pentru faptul că a existat în apropierea României un astfel de caz”, a susținut ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Întrebat despre vaccinurile împotriva variolei pe care România ar trebui să le primească, Alexandru Rafila a spus că vom primi undeva în jur de 2.000, 2.000 şi ceva de doze.

„România va primi o anumită cantitate de vaccinuri în mod gratuit. Este o disponibilitate limitată de vaccin la nivelul Uniunii Europene, probabil că vom primi gratuit o cotă parte similară cu populaţia României din totalul populaţiei Uniunii Europene, deci probabil undeva în jur de 2.000, 2.000 şi ceva de doze, cu precizarea că pentru un contact este necesară administrarea a două doze de vaccin la un anumit interval de timp pentru a asigura protecţia”.

Ministrul Sănătății a declarat că nu se știe exact momentul în care vor ajunge vaccinurile în România, iar Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă administrarea vaccinului împotriva variolei decât la contacții direcți ai persoanelor confirmate.

Variola maimutei

Ungaria a înregistrat primul caz de variola maimuţei la un bărbat de 38 de ani, după cum a declarat medicul şef Cecilia Muller pentru agenţia de presă de stat MTI, potrivit Reuters. Acum, autorităţile sanitare ungare investighează dacă bărbatul a călătorit în străinătate în ultimele zile.

Această boală nu se răspândeşte atât de ușor, și numai prin contact apropiat, a spus Cecilia Muller într-o conferinţă de presă. Variola maimuţei persistă între două şi patru săptămâni şi se poate răspândi mai uşor la persoanele imunocompromise, dar şi la femeile însărcinate, a mai spus Muller.

În acest moment, în trei ţări s-au înregistrat majoritatea cazurilor confirmate: Marea Britanie, prima ţară în care au fost observate cazuri neobişnuite la începutul lui mai, Spania şi Portugalia. Cazuri de variola maimuţei au fost depistate şi în Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Cehia, Danemarca, Scoţia, Elveţia şi Suedia, iar Europa concentrează majoritatea cazurilor.

Canada, Statele Unite, Australia, Israel, Emiratele Arabe Unite şi Maroc sunt ţările din afara Europei cu cazuri considerate confirmate.

Urmăriți Impact.ro și pe