EXCLUSIV

Alexandru Arșinel se retrage din cauza problemelor de sănătate. ”Voi renunța la scenă” EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 16.09.2021, 16:36
Alexandru Arșinel se retrage din cauza problemelor de sănătate. ”Voi renunța la scenă” EXCLUSIV

Actorul continuă să meargă încă la Teatrul ”Constantin Tănase”, dar nu a mai urcat pe scenă de la redeschiderea stagiunii.

Anunțul făcut de Alexandru Arșinel după ce a stat internat trei săptămâni în spital. ”Voi renunța la scenă”

Ajuns la vârsta de 82 de ani, împliniți în această vară, Alexandru Arșinel se vede nevoit să renunțe la scenă, din cauza problemelor de sănătate. Actorul ne-a mărturisit că a luat totodată această hotărâre și din cauza faptului că pensia nu se mai poate cumula cu alte venituri, dar și pentru că simte că nu mai are putere, că este foarte slăbit, de când a avut Covid.

Tocmai ce m-am întors de la teatru. De fiecare dată când ies, am nevoie de odihnă, stăteam întins. Lumea vine la teatru de când acesta s-a redeschis. Eu însă nu am mai urcat pe scenă, nu am mai jucat în nicio piesă și voi renunța așa, ușor, ușor. Am o vârstă destul de înaintată, nu sunt bine deloc. Nu mă simt prea bine, am stat trei săptămâni în spital. În plus, acum pensia nu se mai poate cumula cu alte venituri, a declarat acesta pentru impact.ro.

Alexandru Arșinel se retrage de pe scenă din cauza problemelor de sănătate
Actorul suferă de numeroase probleme de sănătate

Resimte și acum infectarea cu COVID

Actorul spune că nici acum nu și-a revenit, după ce în luna aprilie a fost infectat cu COVID.

Și acum sunt destul de nemulțumit de starea mea de sănătate. Totul mi se trage de la Covid, în combinație cu celelalte probleme pe care le aveam. Transplantul și Covidul se resping totalmente, la fel ca și tratamentele, ne-a mai spus acesta.

Arșinel a adăugat că ia în calcul să plece să se recreeze împreună cu soția sa, la căsuța din Sinaia pe care o deține.

Depistat pozitiv în luna aprilie

Atât Alexandru Arșinel, cât și soția lui au fost depistați pozitiv pentru COVID-19, pe 20 aprilie, la două luni după ce s-au vaccinat. În luna ianuarie, actorul a făcut prima doză de vaccin de la Pfizer, iar în data de 10 februarie a primit rapelul. La începutul lunii mai, Arșinel a fost externat de la Institutul „Matei Balș” din București, unde fusese internat timp de trei săptămâni. Îndrăgitul actor a suferit mai mute intervenții chirurgicale la coloană, dar și la inimă, în anul 2017, ca urmare a unui infarct, fiindu-i introdus un stent. În anul 2013, a suferit un transplant de rinichi.

Alexandru Arșinel se retrage de pe scenă din cauza problemelor de sănătate
Actorul are o carieră de zeci de ani în teatru

Convins de mama sa să facă teatru

Alexandru Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939 la Dolhasca, Suceava. Actorul român de comedie a fost director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București. Cea care l-a convins să îmbrățișeze cariera de actor a fost chiar mama sa, după cum declara chiar Alexandru Arșinel. Acesta a fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă numele din anul 2014. Celebrul actor, care a făcut cuplu pe scenă, cu regretata Stela Popescu, are o vastă activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic, iar pentru întreaga sa activitate artistică a obţinut numeroase premii şi distincţii.