Alegeri locale 2020. Reacția lui Nicușor Dan după rezultatele exit-poll. Primele măsuri pe care vrea să le ia în postura de primar al Capitalei

Stan Filon 27.09.2020, 21:32
Alegeri locale 2020. Reacția lui Nicușor Dan după rezultatele exit-poll. Primele măsuri pe care vrea să le ia în postura de primar al Capitalei

Nicușor Dan a avut prima reacție după ce a câștigat alegerile locale din București. Este, potrivit primele rezultate finale, noul primar al Capitalei. Candidatul Alianței USR-PLUS, susținut de PNL, le-a mulțumit tuturor celor implicați în campania sa electorală, dar i-a rugat să fie vigilenți în această seară, la numărarea voturilor!

Nicușor Dan cere USR-PLUS și PNL vigilență la numărarea voturilor

”Astăzi este ziua de naștere a noului București. Am încredere că după numărătoarea voturilor voi fi primarul Capitalei. Vă garantez că vom începe reconstrucția noului București. Sunt convins că în Consiliul General va fi o majoritate USR și USR PLUS. Vreau să le mulțumesc bucureștenilor pentru că au ieșit la vot, că au avut spirit civic. 

Vreau să mulțumesc partenerilor din USR-PLUS și PNL. Au făcut parteneriatul pentru București și au venit cu candidați unici. Vreau să-i mulțuesc lui Ludovic Orban și președinților USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș. 

Nicușor Dan cere USR-PLUS și PNL vigilență la numărarea voturilor
Nicușor Dan cere USR-PLUS și PNL vigilență la numărarea voturilor

”Vom începe schimbarea în bine a administrașiei din București”

Vreau să mulțumesc voluntarilor cu care am făcut împreună campania din 2012, 2016 și pe cea din 2020. Să știți că sunt mai bucuros pentru bucuria voastră, decât pentru propria mea bucurie. Vreau să mulțumesc personalităților publice care au garantat pentru mine și persoanelor care au donat în campanie. 

Vom începe schimbarea în bine a administrașiei din București. Vreau să-i asigur pe bucureșteni că vom colabora cu ei, cu mediul de afaceri, cu specialiștii, cu ONG-urilor, deoarece trăim într-o vreme complexă și Primăria nu poate fi condusă în stilul Elena Ceaușescu. Vreau să vă obișnuiți cu ideea că primaria Capitalei este partenerul vostru”, a declarat Nicușor Dan.

Candidatul USR-PLUS, susținut și de PNL, se teme să nu fie cumva furat peste noapte, de aceea își roagă insistent partenerii politici să fie foarte vigilenți la numărarea voturilor, astfel încât toate voturile pe care i le-au dat bucureștenii să se regăsească în procesul verbal.

”Am încheiat un parteneriat cu PNL și USR-PLUS, care va continua în Consiliul General, local și cu Guvernul, deoarece sunt probleme care nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul Guvernului. Bucureștenii care nu ne-au votat azi trebuie să știe că Bucureștiul este și al lor și îi chem să fim parteneri în construcția noului București. 

Îi rog pe reprezentanții noștri să fie vigileni în aceast seară, până la numărarea voturilor. Am câștigat o campanie foarte grea și trebuie ca voturile bucureștenilor să se regăsească în procesele verbale. Vă rog s vă concentrați până la terminarea numărătorii voturilor”, a spus Nicușor Dan. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...